Pretenţii. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-01-2013 în dosarul nr. 4711/94/2012

DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 17

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. E. D.

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., pârâta . REASIGURARE SA și pe intervenientul forțat C. F. D., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 20.12.2012, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 28.12.2012, apoi la 4.01.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.04.2012, sub nr._ reclamanta, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. si intervenientul forțat, C. F. D., a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 1960,70 lei compusa din: 1642,13 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de O. asiguratului sau Casco; 318,57 lei penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data de 20.10.2011 si pana la data de 01.05.2012; la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, în continuare, până la achitarea integrala debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 30.10.2010 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de către C. F. D., și autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

Reclamanta a mai arătat că, potrivit celor consemnate in Constatarea Amiabila de Accident, culpa exclusiva pentru producerea accidentului revine intervenientului C. F. D.. In urma acestui eveniment autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, autoturismul fiind asigurat casco la O. cu polița ./16/H16/DV nr._ în vigoare la data accidentului, în temeiul căreia s-a deschis dosarul de dauna nr. RA18/PH/10/_ și reclamanta a achitat despăgubiri pentru repararea avariilor in cuantum de 1642,13 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22, ART.42 ȘI ART.49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din ordinul CSA nr.5/2010, solicitând administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

In susținerea cererii s-au depus în copie înscrisuri la dosar, f.4-24.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 167,86 lei taxă judiciară de timbru conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 3 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 30.10.2010, intervenientul forțat C. F. D. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație ocazie cu care a fost încheiată Constatare amiabilă de accident. A fost avariat autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea în cuantum de 1642,13 lei astfel cum rezultă din Extrasul de cont nr. 380/19.08.2011. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. asigurare REASIGURARE S.A., polița RCA nr._, cu valabilitate 30.03._11.

Potrivit dispozițiilor art.998-999 C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat, în lipsa raporturilor de asigurare, acțiunea în regres judecându-se după normele dreptului comun, ci nu după normele aplicabile în raporturile dintre asigurător și asigurat.

Așadar, având în vedere că reclamanta s-a subrogat în dreptul de a recupera prejudiciul suferit de asigurat, prin plata indemnizației în cuantum de 1642,13 lei, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând, în baza art.49 din Legea 136/1995, a obliga pârâta la plata sumei de 1642,13 lei reprezentând contravaloarea indemnizației achitate de reclamantă.

Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.5/2010, au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 318,57 lei. De asemenea, având în vedere și dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, conform cărora dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, instanța urmează a admite și aceste capete de cerere urmând a obliga pârâta la plata sumei de 318,57 lei, precum și la plata în continuare a penalităților în cuantum de 0,1 % pe fiecare zi de întârziere calculate de la data de 02.05.2012 până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va admite cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (167,86 lei +3 lei) și onorariu de avocat în cuantum de 496 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul ales la CABINET DE AVOCAT P. D. în sector 5, București, .. 1, ., Unitatea de birouri A3, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV și intervenientul forțat C. F. D., având domiciliul în com. Butimanu, ..

Obliga parata către reclamanta la plata sumei de 1960,70 lei, reprezentând debit neachitat (1642,13 lei) si penalități (318,57 lei).

Obliga parata către reclamanta la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, in continuare, de la data de 02.05.2012 pana la achitarea integrala debitului.

Obliga parata către reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar 167,86 lei +3 lei și onorariu avocat în cuantum de 496 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.CED/tehnored DS/2013/5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUFTEA