Pretenţii. Sentința nr. 3142/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3142/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 10271/94/2012
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3142
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. E. D.
GREFIER D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta ., pârâta . REASIGURARE SA și pe intervenientul forțat L. S., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 18.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 26.04.2013, apoi la 2 mai 2013, apoi la 10 mai 2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 19.01.2012, sub nr._ reclamanta, . în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. si intervenientul forțat L. S., a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 57.979,50 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de . în temeiul asigurării facultative Casco; precum și obligarea pârâtei la penalități de întârziere de 8291.06 lei, reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 26.08.2011 și până la data de 16.01.2012; la plata penalităților de întârziere in continuare, pana la achitarea integrala debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 18.04.2011
s-a produs un accident de circulație in care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_ si autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
Reclamanta a mai arătat că, potrivit celor consemnate in Constatarea Amiabila de Accident, culpa exclusiva pentru producerea accidentului revine intervenientului forțat L. S.. In urma acestui eveniment s-a deschis dosarul de dauna nr._, iar reclamanta a achitat asiguratului păgubit, despăgubirea în cuantum de 57.979,50 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legea nr. 136/1995, art.1349 alin.1 și 2 Cod civil, Ordinul CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, solicitând administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
In susținerea cererii s-au depus, în copie, înscrisuri la dosar, filele 4-31.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr._/28.06.2012 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 28.08.2012 sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
La data de 18.04.2011, intervenientul, L. S. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație ocazie cu care a fost încheiată Constatare amiabilă de accident. A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._, în baza căreia reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de_,5 lei astfel cum rezultă din Extrasul de cont din data de 10.06.2011.
Intervenientul forțat, L. S., conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ce avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. asigurare REASIGURARE S.A., polița nr._.
Potrivit dispozițiilor art.998-999 C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat, în lipsa raporturilor de asigurare, acțiunea în regres judecându-se după normele dreptului comun, ci nu după normele aplicabile în raporturile dintre asigurător și asigurat.
Așadar, având în vedere că reclamanta s-a subrogat în dreptul de a recupera prejudiciul suferit de asigurat, prin plata indemnizației instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând, în baza art.49 din Legea 136/1995, a obliga pârâta la plata sumei de 57.979,5 lei reprezentând debit neachitat.
Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.5/2010, au fost calculate penalități de întârziere. De asemenea, având în vedere și dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, conform cărora dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, instanța urmează a admite și aceste capete de cerere urmând a obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 8291,06 lei, reprezentând penalități calculate de la data de 26.08.2011 până la data de 16.01.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, de la data de 17.01.2012, până la achitarea integrală a debitului.
De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar 2936,41 lei +5 lei și a onorariului avocațial 1116 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales la Cabinet de Avocat „R. C.” în sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta . REASIGURARE SA, având sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, . ILFOV, și intervenientul forțat L. S., domiciliat în Ivești ..
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 57.979,5 lei, reprezentând debit și penalități de întârziere 8.291,06 lei calculate de la data de 26.08.2011 până la data de 16.01.2012.
Obligă pârâta către reclamantă la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi de întârziere raportate la debit, calculate de la de 17.01.2012 până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (2936,41 lei+5 lei), onorariu de avocat 1116 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./tehnored./C.E.D./D.S./5 ex./2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2230/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4580/2013.... → |
---|