Pretenţii. Sentința nr. 5899/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5899/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 13351/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.5899
Ședința publică din data de 14.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER – C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA și pe pârât . REASIGURARE SA, intervenient B. M., având ca obiect acțiune în pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine,se prezintă pentru reclamanta apărător Voichin M. cu împuternicire avocațială depusă în ședință publică, lipsă fiind pârâta si intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele: cauza se afla la primul termen de judecată, stadiul dosarului – fond, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 229,82 lei si timbru judiciar aferent in cuantum de 4,5 lei, prin serviciul registratură, prin serviciul registratură, la data de 12.02.2013 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat ca a achitat debitul solicitat de reclamantă, după care,
În ședință publică, reprezentantul reclamantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 229,82 lei și timbru judiciar aferent în cuantum de 4,5 lei pe care instanța le anulează.
Instanța constată achitată taxa judiciară de timbru a acțiunii.
Instanța în temeiul dispozițiilor art.159¹alin.4 C.pr.civ.,verifică competența de soluționare a cauzei și în temeiul art.1și art.7 C.pr.civ, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar cerere precizatoare si arată că pârâta a efectuat o plată parțială din debitul principal,respectiv suma de 1.542,46 lei, rămânând o diferența in cuantum de 993,33 lei si solicită obligarea pârâtei la plata acestei sume, obligarea pârâtei la plata sumei de 297,01 lei reprezentând penalități de întârziere aferente diferenței neachitate, calculate de la data ultimei plăti, respectiv 19.12.2012 si până la primul termen de judecata, respectiv 14.10.2013 precum si in continuare până la data achitării efective a debitului restant, obligarea la plata penalităților de întârziere de 294,15 lei aferente debitului principal de 2535,79 lei de la data scadentei, respectiv 25.08.2012 pana la data de 19.12.2012, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial.
Instanța, in baza art. 132 C.pr.civ. ia act de precizarea acțiunii.
Pe probe având cuvântul reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art.167 alin 1 C.pr.civ încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 993,33 lei reprezentând diferența neachitata, obligarea la plata sumei de 297,01 lei reprezentând penalități de întârziere aferente diferenței neachitate, calculate de la data ultimei plăti, respectiv 19.12.2012 si până la primul termen de judecata, respectiv 14.10.2013 precum si in continuare până la data achitării efective a debitului restant, obligarea la plata penalităților de întârziere de 294,15 lei aferente debitului principal de 2535,79 lei de la data scadentei, respectiv 25.08.2012 pana la data de 19.12.2012, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANTA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta . GROUP SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat B. M., să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.535,79 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate in baza asigurării facultative CASCO, obligarea la plata sumei de 149,61 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% /zi de întârziere, corespunzător a 59 zile de întârziere, calculate de la data de 25.08.2012 și până la data de 23.10.2012, plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare până la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 22.12.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ si_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița AVA nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.AVA/CJ/_/12 și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 2.535,79 lei.
Deținătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, ./16/H16/DV nr._.
În drept au fost invocate disp. art.2210 Noul cod civil si Ordinul CSA 5/2010, art.720 ind.1C. pr civ,art. 22 din Legea nr.136/1995.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 5-32).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 229,82 lei si timbru judiciar de 4,5 lei în baza art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că a achitat debitul solicitat de reclamantă.
Legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.
La termenul din data de 14.10.2013 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare în judecata, pârâta a efectuat o plata parțială a debitului, rămânând un rest de 993,33 lei si a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței neachitate, a penalităților de întârziere calculate la debitul principal de la data introducerii acțiunii până la data achitării parțiale a debitului si in continuare până la achitarea integrală a debitului, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
La data de 22.12.2011, intervenientul forțat B. M., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație. A fost avariat autoturismul cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamanta, în baza căreia aceasta a plătit despăgubirea în cuantum de 2.535,79 lei. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 09.08.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
La termenul de judecată din data de 14.10.2013 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că s-a achitat o parte din debitul principal, constând în suma de 1.542,46 lei la data de 19.12.2012, rămânând un rest de plată de 993,33 lei.
În aceste condiții instanța va admite cererea precizată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 993,33 lei reprezentând diferență debit.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 09.08.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta va admite și celelalte capete de cerere, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 294,15 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 2.535,79 lei de la data de 25.08.2012 până la data de 19.12.2012 și penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere care vor curge în continuare, calculate la suma de 993,33 lei, de la data de 20.12.2012 până la data achitării integrale a debitului.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, având in vedere ca parata a cazut in pretentii, instanta o va obliga la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentate de 229,82 lei taxa judiciara de timbru și 4,5 lei timbrul judiciar și 545,92 lei onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați " C. & Asociații" din ., nr.15, sector 5,, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park,nr.10, ..4,județul Ilfov si intervenientul forțat B. M. domiciliat în Cluj N., ., .,județ Cluj.
Obliga parata să plătească reclamantei suma de 993,33 lei reprezentând diferența debit, suma de 294,15 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la suma de 2535,79 lei de la data de 25.08.2012 pana la data de 19.12.2012 si penalitățile de 0,1 % pe zi de întârziere care vor curge in continuare, calculate la suma de 993,33 lei, de la data de 20.12.2012 pana la data achitării integrale a debitului.
Obliga parata sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata – 229,82 lei taxa judiciara de timbru, 4,5 lei timbru judiciar si 545,92 lei onorariu de avocat.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2013.
Președinte Grefier
Red.jud. G.N/Tehn.C.L 5 ex./18.11.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4511/2013.... → |
---|