Somaţie de plată. Sentința nr. 33/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 33/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-01-2013 în dosarul nr. 5399/94/2012

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILA NR. 33

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. E. D.

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. W. ROMÂNIA S.R.L. și pe debitoarea S.C. A. A. REPAIR S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 20.12.2012, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 28.12.2012, apoi la 04.01.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9.05.2012 și înregistrată sub nr._, creditoarea S.C. W. ROMÂNIA S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. A. A. REPAIR S.R.L, solicitând instanței să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea la plata sumei de 1191,10 lei reprezentând preț al mărfurilor vândute, cu obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere de la data scadenței până la introducerea prezentei acțiuni și plata penalităților în continuare până la achitarea efectivă a debitului, respectiv de 0,2 % pe fiecare zi de întârziere; să se stabilească un termen de plată a sumelor menționate, care să nu depășească 10 zile de la data emiterii ordonanței; cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii creditoarea arată că între părți s-a încheiat convenția nr._, având ca obiect vânzarea-cumpărarea, pe bază de comenzi, de produse comercializate de societatea creditoare și anume: subansamble, elemente de asamblare, scule, cosmetcie auto, etc. În baza relațiilor comerciale și s-au emis o . facturi fiscale, facturi acceptate și semnate de debitoare prin reprezentanții săi, însă aceasta nu a înțeles să-și achite facturile emise aceasta rămânând cu un debit în cuantum de 1191,10 lei și penalități de întârziere în cuantum total de 727,94 lei.

A considerat îndeplinite condițiile prevăzute de art.379 C.proc.civ. și O.G. nr.119/_, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G.119/2007.

În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar înscrisuri doveditoare (f.4-13). Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Debitoarea, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanța și nu a depus întâmpinare.

Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei taxa judiciară de timbru potrivit art. 3 lit. o1 din legea 146/1997 și 0,3 lei timbru judiciar potrivit art. 3, alin 1 din OG 32/1995. ( f.50).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva debitorului trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007.

Astfel, în baza textului legal menționat, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Potrivit art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. A.. 4 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteală.

Din materialul probator administrat, rezultă că actul juridic încheiat între părți, respectiv convenția nr._ din 11.11.2009 (fila 7) nu face dovada suficienta în sensul acceptării la plata a facturilor fiscale emise. Instanța mai reține faptul că facturile fiscale depuse sunt doar ștampilate nu și semnate. Pe cale de consecință, instanța nu-si poate forma convingerea în sensul însușirii la plata a facturilor în litigiu, potrivit dispozițiilor art. 46 Cod comercial, în lipsa altor probe cu care să se coroboreze și care să fie apte să facă dovada împotriva debitorului.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 1169 cod civil care reglementează principiul general potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, creditoarei îi revenea sarcina probei în dovedirea existenței caracterului cert al creanței, astfel că, pentru analiza condițiilor de angajare a răspunderii debitoarei, instanța apreciază ca fiind necesară administrarea unui probatoriu mai amplu, de natură a lămuri raporturile exacte dintre părți, ceea ce excede procedurii sumare a ordonanței de plată.

Prin urmare, instanța constată că nu este certa creanța pretinsă, motiv pentru care, în baza art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, va respinge cererea ca inadmisibilă pe calea ordonanței de plată, creditoarea având posibilitatea de a uza de procedura dreptului comun pentru realizarea creanței sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea S.C. W. ROMÂNIA S.R.L., având sediul ales la S.C.A. N. & ASOCIAȚII” în București, sector 3, ., . cu debitoarea S.C. A. A. REPAIR S.R.L, cu sediul în București, sectorul 2, ., ., . (de uscătorie), ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Dact./C.E.D./2 ex./2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 33/2013. Judecătoria BUFTEA