Somaţie de plată. Sentința nr. 1696/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1696/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 7085/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1696

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. E. D.

GREFIER D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . SRL și pe debitorul I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI (I.C.D.C.B. BALOTEȘTI), având ca obiect ordonanță de plată, sechestru asigurător.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, se prezintă debitorul prin consilier juridic V. Naghen, având împuternicire depusă la dosar, lipsind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței:

- obiectul cauzei – ordonanță de plată, sechestru asigurător, stadiul procesual – fond,

- cauza fiind la al doilea termen de judecată,

- creditoarea nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru primul capăt de cerere; taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru capătul doi de cerere, după care:

Față de lipsa taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și pune în discuție această excepție.

Debitorul, prin consilier juridic, solicită instanței admiterea excepției și anularea cererii ca netimbrată, având în vedere că este al doilea termen de judecată iar creditoarea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.06.2012, sub nr._ creditoarea . SRL a solicitat obligarea debitorului I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI (I.C.D.C.B. BALOTEȘTI), la plata sumei de 14.800 lei, inclusiv a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate până la stingerea integrală a debitului datorat și la plata contravalorii prestațiilor lunare în cuantum de 248.000 lei; instituirea sechestrului asigurător asupra bunuri,lor mobile, inclusiv a conturilor bancare și asupra bunurilor imobile ale debitoarei.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.2464, având ca obiect „desfășurarea de către Prestator a diverselor servicii privind tehnologia informației”, creditoarea, în calitate de prestator și-a onorat obligațiile asumate implementând aplicația contabilă bugetară BUGETADMIN, modul informatic de management al planului de achiziții publice private cu ajutorul căreia beneficiarul I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI (I.C.D.C.B. BALOTEȘTI), evidențiază, urmărește și raportează bugetul ordonatorilor principali de credite,beneficiarul îndeplinindu-și parțial obligația de plată asumată, prin achitarea sumei de 10.000 lei din totalul de 24.800 sumă ce reprezintă contravaloare factură nr._/31.07.2011.

Debitoarea nu a înțeles să achite restul de plată de 14.800 lei.

Creditoarea a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

În vederea asigurării condițiilor de îndeplinire a obligației asumate de debitorul I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI (I.C.D.C.B. BALOTEȘTI), creditoarea a solicitat admiterea cererii de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile, inclusiv a conturilor bancare ale debitorului.

În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 119/2007, art.1270 C.civ., art.1516 C.civ., art.591-596 C.proc.civ., art.112 C.proc.civ.

În dovedire a solicitat instanței administrarea probei cu înscrisuri.

La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 5 - 16).

Cererea nu a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru primul capăt de cerere; taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru capătul doi de cerere, deși creditoarea a fost citată cu această mențiune.

Debitorul a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect în ceea ce privește capătul unu de cerere și ca neîntemeiată în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită penalități de întârziere.

A mai arătat că debitul principal este achitat, plățile lunare, fiecare în sumă de 2000 lei, făcându-se conform înțelegerii scrise dintre societatea creditoare și debitoare.

În drept au fost invocate dispozițiile art.2 din OG nr.5/2001, Codul Civil, Codul de procedură civilă.

Debitorul a depus la dosar înscrisuri (filele 31 – 39).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

La termenul de judecata din data de 21.03.2013, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată este netimbrată, deși creditoarei i-a fost pus în vedere prin încheierea de la data de 7 martie 2013, fiind citată cu această mențiune, să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru primul capăt de cerere; taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru capătul doi de cerere

F. de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, daca taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune in vedere petentului sa achite suma datorata până la primul termen de judecata. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ord. Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).

În consecința, instanța constatând că, în speță, deși reclamantei

i-a fost pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru și timbru judiciar ce trebuiau achitate, aceasta nu s-a conformat obligației astfel stabilite, va admite excepția insuficientei timbrări și va anula cererea de chemare în judecata ca insuficient timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrării.

Anulează cererea formulată de creditoarea . SRL, cu sediul ales în sector 5, București, ., nr. 93, ., ., în contradictoriu cu debitorul I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI (I.C.D.C.B. BALOTEȘTI), având sediul în Balotești, ..21, J. ILFOV, ca insuficient timbrată.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.CED/tehnored.DS/4 ex.

2.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 1696/2013. Judecătoria BUFTEA