Actiune in regres. Sentința nr. 4678/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4678/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 6221/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4678
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.10.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres, cerere formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul, F. A. M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.10.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANTA
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2013 sub nr._ reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . cu intervenientul forțat F. A. M. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,00 lei, reprezentând despăgubire achitată, 5685,90 lei reprezentând penalități de întârziere aferente calculate în perioada 24.05._13, plus în continuare penalități de 0.1% pe zi de întârziere, calculate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 26.01.2012, s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca Scania cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de_,00 lei (întocmindu-se dosarul de daună înregistrat la . sub nr._).
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 49, art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, art. 1349 alin. 1 și 2 cod civil și Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1540,67 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 8 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Intervenientul la data de 16.06.2014 a depus întâmpinare solicitând admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 26.01.2012 a avut loc un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal de contraventie încheiat. (f. 5)
La data producerii accidentului – autoturismul persoanei vinovate de producerea accidentului (intervenientul forțat) avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul persoanei accidentate era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună aferent, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 16.292 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat CASCO, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Reclamanta la data de 08.05.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată. (f. 16)
Instanța reține faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
In temeiul art. art. 2210 din cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientul forțat, la plata suma de 16.292 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.
Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 08.05.2013 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 16.292 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata si la plata penalităților, de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului de 16.292 lei, calculate de la data scadenței (pe zile libere), 24.05.2013 pana la data plății efective.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 2664,67 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . – C.U.I. R_, București, cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C. din .-189, ., ., în contradictoriu cu pârâta . REPREZENTANT - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, Cod postal_, J. ILFOV și intervenientul, F. A. M. - Sibiu, ., ., Cod postal_, J. Sibiu.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.292 lei debit principal, plus penalități 0,1% pe zi întârziere aferente debitului, calculate de la data de 24.05.2012, până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2664,67 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de
apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2014.
P., GREFIER,
E.-M. I. A. E.
Red. Jud. IEM/thn.E.A./5 ex/ 03.11.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2412/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 2945/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|