Actiune in regres. Sentința nr. 3715/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3715/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 13570/94/2013

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.3715

Ședința publică din data de 11.09.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta ..A. împotriva pârâtei S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientului I. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă; cererea legal timbrată; (f.49); la data de 24.06.2014 pârâta a depus la dosar precizare.(f.55); la data de 08.07.2014 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare.(f.76);

Instanța, încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2013 sub nr._ reclamanta ..A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare S.A. și intervenientul forțat I. M. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1475,42 lei cu titlu de despăgubiri; obligarea pârâtei la plata sumei de 300,99 lei reprezentând penalități de întârziere, de 0,1% pe zi de întârziere, pentru perioada 19.04.2013 – 08.11.2013; la plata în continuare a penalităților de la data de 08.11.2013 și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 16.08.2012 intervenientul I. M. conducând autovehiculul cu nr._ a produs din culpa sa un accident de circulație, avariind auto marca Kia Sorento, cu nr. de înmatriculare_ circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă accident.

Autoturismul intervenientului cu număr de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la pârâtă, RCA –nr._.

Autoturismul cu nr._ era asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._ în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 2556,80 lei, conform Ordinului de plată nr._/22.11.2012.

În temeiul art.2210 din cod civil prin plata despăgubirii, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului său sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Dispozițiile art.49 din Legea nr.136/1995 suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperată de la societatea parata, întrucât deținătorul autovehiculului la cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule la E. A..

Conform art.64 alin.24 din Ordinul nr.14/2011 al CSA parata datorează penalități de întârziere calculate de la 19.04._13 în cuantum de 300,99 lei și penalități în continuare până la achitarea integrală a debitului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 192 și urm. C., art.2210 alin.1 C. Civ., art.1349, art.1381 NCC, art.49 și urm., art.54 din Legea 136/1995, art.64 alin.2 și 4 din Norma de aplicare a Ordinul CSA 14/2011.

Cererea a fost legal timbrată.

Instanța, a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.( f.5-41).

Pârâta a depus precizare prin care a arătat că a achitat suma de 2556,80 lei potrivit Ordinul de plată nr._/02.07.2013 și Ordinul de plată nr._/14.01.2014.(f.56)

Reclamanta a depus la dosar precizare prin care a arătat că solicită penalități de întârziere de în cuantum de 191,76 lei pentru perioada 19.04.2013 – 02.07.2013 și penalități în cuantum de 290,66 lei pentru perioada 02.07._14, data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 129,35 lei (f.76).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 22.08.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 7), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Parata a achitat debitul principal, motiv pentru care instanța va admite acțiunea așa cum a fost precizată, va obliga pârâta la 191,76 lei penalități restante către reclamantă (19.04._13). Va obliga pârâta la 290,66 lei penalități aferente perioadei 02.07.2013 – 14.01.2014.

Instanța va obliga pârâta la 129,35 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea așa cum a fost precizată de reclamanta ..A. cu sediul ales în București, Calea Plevnei, nr.139, Sector 6 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul I. M. cu domiciliul în București, ..3, ., Etaj 4, Apartament 33, Sector 6.

Obligă pârâta la 191,76 lei penalități restante către reclamantă (19.04._13).

Obligă pârâta la 290,66 lei penalități aferente perioadei 02.07.2013 – 14.01.2014.

Obligă pârâta la 129,35 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2014.

Președinte Grefier

C. A. F. G.

Red.C.A./Tehnored.FG

/5 ex./30.09.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3715/2014. Judecătoria BUFTEA