Actiune in regres. Sentința nr. 6864/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6864/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 7095/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 6864

Ședință publică din data de 19.12.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul P. P.,având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 02.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 12.12.2014 si 19.12.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2013, sub nr._, reclamantul . SA a chemat în judecată pe paratul . REASIGURARE SA și intervenientul P. P. solicitând obligarea paratului la plata sumei de

  • _,88 lei reprezintă cuantumul despăgubirilor achitate de către reclamant in temeiul asigurarii CASCO,
  • penalități de întârziere calculate pentru perioada 24.05.2013 - până la pronunțarea unei hotărări judecătorești,
  • plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, in continuare pana Ia plata efectiva a sumelor datorate;

Reclamantul mai solicită și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În fapt, în data de 09.01.2013, intervenientul, conducand autoturismul_ asigurat RCA la societatea paratei,_, a produs din culpa sa un accident de circulație in urma caruia a fost avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantei, poliță nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de_,88 lei.

Prin plata despăgubirii reclamantul, se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Reclamanta a formulat cerere de despagubire inregistrata la parata care a refuzat nejustificat plata acesteia.

Deoarece parata era obligata ca in termen de 15 zile sa procedeze la achitarea sumei solicitate, depa acest termen datoreaza penalitati de intarziere.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 2210 Cod civil, Legea 136/1995, Ordinul 14/2011 al CSA.

În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile, pertinente, concludente.

Legal citat, pârâtul a depus precizare în care arată că a achitat debitul în cuantum de_,88 lei.

Intervenientul nu a depus întâmpinare și nici nu a fost reprezentat în fața instanței de judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată, fila 71.

La termenul din data de 02.12.2014, instanța în a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 09.01.2013 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Despăgubirea în cuantum de_,88 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 17.06.2013, aceasta recunoscând astfel debitul.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 22.04.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de_,88 lei, de la data scadenței, 24.05.2013 până la data achitării, 17.06.2013.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitoarea, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească creditoarei cheltuielile de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru de 850,73 lei, timbru judiciar de 5 lei și onorariu avocat de 1822,80 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul . SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." cu sediul în .. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul . REASIGURARE SA - Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park nr. 10, .. 4, J. ILFOV, și interveninetul P. P. - B., Ale. Rapsodiei, nr. 14, ., J. B., precizata.

Obligă pârâtă la plata către reclamanta a penalităților de 0,1% pe zi de intârziere calculate la suma de 12.328,88 lei de la data scadentei, 24.05.2013 si până la data achitarii integrale a debitului, 17.06.2013.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constand in taxa timbru 850,73 lei, timbru judiciar de 5 lei si onorariu avocat in suma de 1822,80 lei.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va introduce la Judecătoria B..

Pronuntata in sedință publică azi, 19.12.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. N. MARTINSORINA I. M.

Red. Jud. ANM/thn S./05 ex/ 14.04.2015

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 6864/2014. Judecătoria BUFTEA