Plângere contravenţională. Sentința nr. 1331/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1331/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 15174/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1331

Ședința publică din data de 11.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul L. M. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 26.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.04.2014 și la data de 11.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2012 sub nr._, petentul L. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat instanței, ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța, să dispună anularea procesului verbal . nr._, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 280 lei și anularea măsurii reținerii permisului de conducere.

În motivare, petentul arată că în ziua de 21.11.2012, în jurul orei 16 conducea auto proprietate personală cu număr de înmatriculare_ din direcția București – Voluntari fiind oprit de un echipaj de poliție; agentul de poliție i-a adus la cunoștință faptul că în dreptul complexului comercial „Jolie Ville” nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară prin loc marcat stradal și semnalizat, deși, în realitate a fost oprit la aproximativ 1 km de respectiva trecere de pietoni.

Mai arată că a explicat agentului de poliție faptul că în dreptul trecerii de pietoni în cauză, a redus viteza în mod regulamentar și s-a asigurat că nu existau pietoni angajați în traversare. Consideră petentul că nu a încălcat vreo regulă de circulație și nici nu s-a făcut dovada existenței vreunei asemenea încălcări.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 118 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/21.11.2011, proces – verbal de afișare la domiciliu, carte de identitate.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art.1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat în fața instanței.

Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri, a dispus audierea martorului – asistent I. F. (f.29).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ incheiat la data de 21.11.2012 de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât la data de 21.11.2012, ora 16,10 pe soseaua Erou I. N., in localitatea Voluntari, a condus autoturismul cu nr._ din directia Bucuresti catre Soseaua P. Tunari iar la trecerea pentru pietoni situata in fata complexului Jollie Ville nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara prin loc marcat stradal si semnalizat.

Petentul s-a incadrat în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța subliniază faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Instanța mai reține, totodată și împrejurarea că faptelor li s-a dat încadrarea juridică corectă, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța constată că în cauza de față petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.

Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că fapta comisă de petent constituie contravenția prevăzută de articolele mai sus menționate.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța reține dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea aplicată pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plangerea formulată de petentul L. M., cu domiciliul în comuna Cocorastii Mislii, ., J. Prahova în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7 ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 11.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN

Thn.red.gr.MG/

Ex.4/30.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1331/2014. Judecătoria BUFTEA