Actiune in regres. Sentința nr. 5290/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5290/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 5007/94/2013
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5290
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE B. A.-L.
GREFIER D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta . . REASIGURARE SA și pe intervenientul forțat L. L., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință de la 16.10.2014 ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data 23.10.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.04.2013, sub nr._, reclamanta, ., în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A., si intervenientul forțat, L. L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.038,04 lei reprezentând diferența neachitată din contravaloarea despăgubirilor achitate în temeiul asigurării facultative Casco; la plata sumei de 208,67 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 19.09.2012 și până la data de 19.12.2012; obligarea pârâtei la reactualizarea diferenței neachitate pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 20.12.2012 și până la data de 08.04.2013; obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1 % calculată în continuare până la data plății integrale; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 05.03.2012 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_ si autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._.
Reclamanta a mai arătat că, potrivit celor consemnate in Constatarea Amiabila de Accident, culpa exclusiva pentru producerea accidentului a revenit intervenientului L. L..
In urma acestui eveniment s-a deschis dosar de dauna, reclamanta achitând asiguratului păgubit, despăgubirea în cuantum de 2.293,12 lei.
Reclamanta a invitat pe pârâtă la conciliere, însă litigiului nu a fost soluționat pe cale amiabilă.
Pârâta a achitat suma de 1.255,08 lei, rămânând un rest neachitat în cuantum de 1.038,04 lei.
In temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperata de la S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., asigurătorul RCA al vinovatului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin.1 și 2 C.civil, Legea nr.136/1995, Ordinul CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
In susținerea cererii, s-au depus în copie înscrisuri la dosar, filele 5-23.
Pârâta, . REASIGURARE SA, a depus precizare prin care a arătat că a achitat despăgubirea în sumă de 2076,08 lei, solicitând instanței respingere acțiunii ca rămasă fără obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 05.03.2012, intervenientul forțat L. L., în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pentru care era în vigoare asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, a produs din culpa sa exclusivă un accident de circulație în care a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, conform poliței ./16/H16/DV nr._(f. 9), iar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat facultativ la ., astfel cum rezultă din polița . nr._ (f. 7).
Conform constatării amiabile de accident(fila 5), intervenientul forțat L. L. a produs din culpa sa exclusivă accidentul de circulație.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobată despăgubirea de 2.293,12 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea reclamantă, la data de 04.05.2012, astfel cum rezultă din extrasul de cont(f. 16). Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța consideră că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractuală săvârșită de către intervenientul forțat. Prin urmare, cu privire la legea care guvernează prezentul raport litigios, instanța consideră că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor. Având în vedere că fapta extracontractuală dedusă judecății a fost săvârșită pe data de 05.03.2012, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Codului Civil.
Potrivit art. 2210 alin. 1 N.C.Civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Potrivit art. 2208 alin. 1 N.C.Civ., în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 03.09.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 22).
În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.
Cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 03.09.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 2.293,12 lei în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
La data de 03.09.2014, pârâta a depus o precizare(f. 56-67) prin care a învederat instanței faptul că a achitat reclamantei suma de 2.076,08 lei.
La cererea precizatoare, pârâta a atașat două extrase de cont și anexele aferente. Conform acestora, pârâta a achitat reclamantei suma în cuantum de 1.038,04 lei la data de 14.06.2013, precum și suma de 1.038,04 lei la data de 16.10.2013. Instanța constată că ambele plăți au fost făcute de pârâtă în dosarul de daună nr. EJ00162485.
Deși reclamanta a fost citată la data de 22.09.2014 cu mențiunea de a-și preciza poziția procesuală față de susținerile pârâtei, aceasta nu a depus nicio precizare în acest sens la dosarul cauzei.
Ca atare, devin incidente dispozițiile art. 1506 C.civ. potrivit cărora, plata efectuată de debitorul mai multor datorii față de același creditor, care au același obiect, se impută asupra acestora conform acordului părților. În lipsa acordului părților, se aplică dispozițiile prezentei secțiuni.
Potrivit art. 1509 C.civ., Dacă niciuna dintre părți nu face imputația plății, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:
a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadență;
b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puține garanții;
c) imputația se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;
d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum și, în egală măsură, garantate și oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi;
e) în lipsa tuturor criteriilor menționate la lit. a) - d), imputația se va face proporțional cu valoarea datoriilor.
(2) În toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată și executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței acestora, și, în final, asupra capitalului, dacă părțile nu convin altfel.
Reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1.038,04 lei reprezentând diferența neachitată din contravaloarea despăgubirilor achitate în temeiul asigurării facultative Casco; la plata sumei de 208,67 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 19.09.2012 și până la data de 19.12.2012; obligarea pârâtei la reactualizarea diferenței neachitate pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 20.12.2012 și până la data de 08.04.2013; obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1 % calculată în continuare până la data plății integrale; cu cheltuieli de judecată.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale menționate anterior, având în vedere și faptul că pârâta a achitat reclamantei suma de 2.076,08 lei, instanța va efectua imputația plății, astfel: va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.038,04 lei, reprezentând despăgubiri neachitate ca rămasă fără obiect. Va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere ca rămasă fără obiect.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 604,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând restul sumei pe care pârâta îl mai are de achitat reclamantei, în urma imputației legale.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. U. ASIGURĂRI S.A., cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C., în București, .-189, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV și intervenientul forțat, L. L., cu domiciliul în C., .. 65A, J. C..
Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.038,04 lei, reprezentând despăgubiri neachitate ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 604,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./5 ex./05.05.2015
Comunicat părților, azi, 3 ex...........................Grefier
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Fond funciar. Sentința nr. 4924/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|