Actiune in regres. Sentința nr. 214/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 214/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 15375/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 214
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28 IANUARIE 2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, . SA și pe pârâta, . REASIGURARE SA, intervenientul, C. E. R., având ca obiect acțiune in regres.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 21.01.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.01.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 05.12.2012 sub nr._ reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta . REASIGURARE SA, și pe intervenientul, C. E. R. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 3582,70 lei reprezentând despăgubire; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 01.06.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca NISSAN cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă cu polita nr._, aceasta plătind despăgubirea de 3.461,55 lei (întocmindu-se dosarul de daună înregistrat la . SA sub nr.CG_.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.2210 din Codul civil, art. 49 din Legea nr. 136/1995 și Ordinul14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 297,62 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 3 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare. A depus precizare prin care arată că a procedat la achitarea dosarului de daună solicitând respingerea acțiunii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile acestuia.
La data de 09.08.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, circumstanțele acestuia fiind consemnate in formularul de constare amiabila accident. (f. 7)
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare autovehiculul_ era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în dosarul de dauna intocmit, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 3.461,55 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 28.09.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal. (f. 5-6)
Având în vedere că pârâta a efectuat plata debitului in cuantum de 3.461,55 lei două tranșe astfel: suma de 905,20 lei la data de 19.12.2012, și suma de 2556,35 lei la data de 04.02.2013, asa cum rezulta din cererea precizatoare depusa de pârâtă, precum și din notele scrise depuse de reclamantă, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.
Întrucât nu a achitat debitul principal la data scadenței, instanța va admite cererea de acordare a penalităților de întârziere, și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de intarziere de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 3.582,70 lei calculate pentru perioada 05.12._12, precum si la plata a penalităților de intarziere de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferentei debit de 2.556,35 lei calculate pentru perioada 20.12._13.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de de 964,02 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat, taxa timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta, . SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." cu sediul în .. 80-84, parter, sector 1 și pe pârâta, . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . ILFOV, intervenientul, C. E. R. dom. în Motru, .. 2, ., ., J. GORJ.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a debitului principal de 3.582,70 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă la plata a penalităților de intarziere de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 3.582,70 lei calculate pentru perioada 05.12._12, precum si la plata a penalităților de intarziere de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferentei debit de 2.556,35 lei calculate pentru perioada 20.12._13.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 964,02 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Jud.IEM/thn.AE/5 ex/21.02.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Pretenţii. Sentința nr. 2100/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4114/2014.... → |
---|