Actiune in regres. Sentința nr. 4613/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4613/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 13378/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă Nr. 4613/2014

Ședința publică de la 06 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. A. R.

Grefier F. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. A. SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT, și intervenientul forțat C. V. A. având ca obiect, acțiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: obiectul cererii; acțiune in regres, stadiul procesual, fond; reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă in temeiul disp.art. 223 cod pr.civ.

Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosar, constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2013 sub nr._ reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul forțat C. V. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 7321,03 lei, cu titlu de despăgubiri, debit ce reprezintă contravaloare despăgubiri achitate de reclamantă în calitate de asigurator CASCO, pentru pagubele produse autoturismului cu nr. de înmatriculare _ ; obligarea paratei la plata sumei de 446,58 lei, reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la data de 04.11.2013; obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1 % /zi de întârziere, in continuare, pana la data platii efective; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 20.03.2012, numitul C. V. A., conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare _ , a produs din culpa sa exclusivă un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă, care în acel moment circula regulamentar.

Autoturismul avariat este asigurat facultativ pentru avarii auto CASCO cu polița de asigurare NR._.

Pentru avariile suferite de autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă, aceasta a achitat suma de 7.321,03 lei, subrogandu-se in drepturile persoanei pagubite.

Reclamanta a formulat cererea de despagubire prin care a solicitat paratei plata debitului principal, la care s-au anexat inscrisuri doveditoare.

Se mai arata ca parata nu a inteles sa achite suma solicitata in mod amiabil.

In drept:art. 2210 C.civ., art.49 din Legea 136/1995, art.64 din Ordinul CSA 14/2011.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

Reclamanta a depus la dosar în copii certificate conform cu originalul înscrisuri ( filele 4-32 dosar).

In temeiul disp. art.255 rap. la art.258 C.proc.civ. instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 508,81 lei.

Pârâta . REASIGURARE SA, legal citata, a depus întâmpinare, recunoscând pretențiile reclamantei.

Intervenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus un punct de vedere.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Conditiile raspunderii civile delictuale sunt indeplinite in persoana intervenientului fortat, astfel cum rezulta din formularul de constatare amiabila accident incheiat de cei doi conducatori auto.

Vazand inscrisurile existente la dosarul cauzei, instanta urmeaza a admite în parte actiunea, astfel ca va obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 446,58 lei, reprezentand penalitati de 0,1% pe zi de intarziere, calculate la debitul principal, de 7321,03, de la data scadentei, 05.09.2013, pana la data de 04.11.2013, precum si la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere, in continuare, pana la data de 23.05.2014, data achitarii integrale a debitului.

Totodată în temeiul disp. art. 453 cod pr.civ. va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 508,81 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ., PRIN REPREZENTANT, cu sediul în București, Calea Plevnei, nr.139, Sectorul 6, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în orașul Voluntari, ..10, Global City Business Park, Județul Ilfov și intervenientul forțat C. V. A., domiciliată în comuna Vînători, ., Județul M. .

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 446,58 lei, reprezentand penalitati de 0,1% pe zi de intarziere, calculate la debitul principal, de 7321,03, de la data scadentei, 05.09.2013, pana la data de 04.11.2013, precum si la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere, in continuare, pana la data de 23.05.2014, data achitarii integrale a debitului.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 508,81 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria B..

Pronunțata in ședință publică, azi, 06.10.2014.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/5 ex./11.11.2014.

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 4613/2014. Judecătoria BUFTEA