Anulare act. Sentința nr. 5132/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5132/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 14403/94/2013

Dosar nr._

JUDECATORIA B. –JUDETUL ILFOV

Sentința civilă nr.5132

Ședința publică din 20.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A. Grefier: D. F.

Pe rol judecarea cauzei civile –anulare act – privind pe petenta MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. JUDECĂTORIA BUFTEA .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta prin Procuror Hanc M. L. .

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: obiectul cererii, anulare act, stadiul procesual, fond;

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită în dovedirea cererii proba cu acte, respectiv actele de la dosar și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză .

Instanța, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile existente la dosar, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul pune concluzii de admitere a sesizării.

Instanța, reține dosarul în pronunțare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. JUDECĂTORIA BUFTEA, a solicitat instanței, anularea ,,Cărții de Identitate România, . Nr._ ,,

In motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 11.09.2013, s-a prezentat pentru a ieși din țară cu avionul Companiei Blue Air OB 111 în direcția Milano. o persoană de sex femeiesc care la controlul de frontieră s-a legitimat cu Cartea de Identitate . Nr._, eliberată de SPCLEP Constanta la data de 06.10.2011 valabilă până la 24.09.2018 pe numele A. STELUȚA L., născută la data de 24.09.1993, în Municipiul C., Județul Constanta cu cu domiciliul în Municipiul Constanta, ., Jud. Constanta.

Din studiul documentului prezentat de numita A. Steluța L., s-a constatat că, Cartea de Identitate ce se aseamănă cu cea eliberată de autoritățile competente române este falsă, conform raportului de constatare tehnico științifică nr. 32 din 23.09.2013.

Din verificările efectuate s-a constatat că, persoana care a prezentat Cartea de Identitate românească falsă este cetățean român și are următoarele date de identificare: A. STELUȚA L., fiica lui V. și A., născută la data de 24.09.1993, în Municipiul C., Județul C. cu domiciliul in Municipiul Constanta, ., Jud. Constanta. CNP –_.

Numita A. Steluța L. declară că, în urmă cu 6 luni, mama sa, numita D. A., i-a dat o copie a Cărții sale de identitate pentru a o păstra în portofel, iar în cazul în care ar pierde Cartea de identitate autentică să folosească copia.

Numita A. Steluța L. a declarat că în data de 11.09.2013, a folosit copia Cârtii de Identitate pentru a se deplasa în direcția Milano – Italia, intrucât urma să meargă la un schimb de experiență, fără să aibă intenția de a trece fraudulos frontiera, dar nu și-a dat seama că, documentul cu care s-a prezentat la controlul de frontieră era copia dată de mama sa.

Având în vedere că din materialul de urmărire penală rezultă că, în cauză acțiunea penală nu mai poate fi exercitată,. deoarece faptele săvârșite, în conținutul lor concret, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile sociale protejate de lege, din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care faptele au fost comise, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana făptuitorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise, faptul că nu există prejudiciu, se poate aprecia că faptele săvârșite nu prezintă grad de pericol social specific unei infracțiuni, iar făptuitoarea poate fi îndreptată prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, prev. de art. 91 c.p.

În temeiul disp. art. 245 alin.1 lit.c/1 c.pr.pen. Cartea de Identitate . Nr._, eliberată de SPCLEP Constanta la data de 06.10.2011 se trimite la Judecătoria B. în vederea anulării, deoarece este falsă, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.32 din 23.09.2013, al Compartimentului Expertiza Documentelor de Călătorie și Criminalistică.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată întemeiată cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria B., urmând a o admite, și va dispune anularea Cărții de Identitate România, . -_.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea formulată de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria B., cu sediul în orașul B., Județul Ilfov .

Anulează înscrisul intitulat „Carte de Identitate România, ._.”

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțata in ședința publica, azi, 20.10.2014.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/3 ex./08.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 5132/2014. Judecătoria BUFTEA