Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6955/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6955/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-12-2014 în dosarul nr. 3346/94/2014
Operator de date cu caracter personal nr. 5128 | ||
ROMÂNIA | ||
Judecătoria B. B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov Secția Civilă | Dosar nr. _ | |
SENTINTA CIVILA NR. 6955 | ||
Ședința din Camera de Consiliu din data de 29.12.2014 | ||
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. G. GREFIER: M. T. | ||
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtul P. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.12.2014 si 29.12.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotarat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2014 sub nr._ reclamanta reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul P. I. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtului la plata sumei 750 lei.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 17.08.2005 a incheiat cu paratul un contract de distribuție si vanzare nr. 1006/17.08.2005 prin care paratul s-a obligat sa vanda pentru reclamanta, butelii de aragaz in schimbul reținerii unui comision obtinut din pretul acestora, pentru fiecare recipient vândut.
Totodată, reclamanta a încheiat cu paratul convenția din data de 09.09.2013 prin care parata si-a luat angajamentul ca va plati debitul restant pana la data de 23.09.2013, fapt ce nu s-a întâmplat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1025 si urm. din C.proc.civ.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 17.08.2005, reclamanta, în calitate de furnizor, și pârâtul, în calitate de distribuitor, au încheiat contractul nr. 1006 (f.9) având ca obiect vânzarea de către pârât a încărcăturilor GPL în butelii de aragaz la prețul recomanda de reclamantă.
La momentul încheierii contractului reclamanta i-a pus la dispoziție pârâtului 20 de butelii. Conform avizelor nr._/ 27.07.2009 si nr._/ 07.11.2011, paratul nu a restituit suma de 580 lei, reprezentând contravaloarea incarcaturilor gpl vandute si 5 butelii in valoarea totala de 750 lei.
Din art. IV din contract reiese faptul că pârâtul are obligația de preda plata contravalorii încărcăturilor vândute, prețul fiind stabilit în avizul de însoțire a mărfii.
Pârâtul, deși avea obligația de a dovedi plata prețului către reclamantă, se reține că acesta nu a formulat apărări în fața instanței și nu a dovedit contrariul susținerilor reclamantei.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamanta și va obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.330 lei, reprezentând obligații rezultate din contractul de distribuție și vânzare nr. 1006/17.08.2005.
În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, potrivit art. 453 alin. 2 C.pr.civ., față de împrejurarea că pârâtul a căzut în pretenții, instanța va obliga pârâtul la suportarea cheltuielilor determinate de proces, respectiv la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru – f. 13.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul in G., ., Corp C10, camera nr. 2, judetul giurgiu in contradictoriu cu pârâtul P. I. cu domiciliul in ., ., judetul Ilfov.
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1.330 lei, reprezentând debit principal.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.12.2014.
P., Grefier,
Red. A.G
Teh. M.T
4 ex/2 .
← Actiune in regres. Sentința nr. 4510/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3988/2014.... → |
---|