Contestaţie la executare. Sentința nr. 5130/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5130/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 12920/94/2013

Dosar nr._

JUDECĂTORIA BUFTEA - JUDEȚUL ILFOV

Sentința civilă nr.5130

Ședința publică de la 20.10.2014

Instanța compusă din

Președinte: R. V. A.

Grefier: D. F.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către contestatoarea B. M., în contradictoriu cu intimații S. I., P. E. P. și SCPEJ D., C. & D., având ca obiect, contestație la executare, pentru constatarea perimării din oficiu.

La apelul nominal făcut in ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: pricina are ca obiect contestatie la executare, stadiul procesului: cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării, în cauză a fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, prevăzut de art. 420 alin. (1) C.pr.civ.

Procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța pune în discuție perimarea cererii, invocată din oficiu. constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.

Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 02.12.2013, cauza a fost suspendată în temeiul disp.art. 242 alin.1, pct.2, c.pr.civ. și a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu poate fi reținut nici un motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea B. M., cu domiciliul în Chiajna, sat R., .-24, județ Ilfov în contradictoriu cu intimații S. I., cu domiciliul ales în București, .. 70, ., sector 1, P. E. P., cu domiciliul ales în București, .. 2, .,., sector 2, SCPEJ D., C. & D., cu sediul în B., .. 55, ..B, parter, ..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2014.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/6 ex./09.12.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5130/2014. Judecătoria BUFTEA