Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 5008/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5008/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 11731/94/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5008

Ședința din Camera de Consiliu de la 16.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte: B. M.-P.

Grefier: F. IVENIȚA

Pe rol fiind solutionarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de petentul SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., I. SI ASOCIATII și formulată de creditoarea P. B. ROMANIA SA în contradictoriu cu debitorii T. M., T. G.-L..

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 665 alin. 2 C.pr.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța analizând actele dosarului, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și reține cererea spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2014, petentul SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., I. SI ASOCIATII a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditoarea P. B. ROMANIA SA în contradictoriu cu debitorii T. M., T. G.-L.

În motivarea cererii, petenta a arătat că s-a solicitat executarea silită imobiliara de către creditoarea P. B. ROMANIA SA în contradictoriu cu debitorii T. M., T. G.-L. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._22216/20.12.2007 și actul adițional ulterior, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1165/20.12.2007 de către BNP D. Silisteanu, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 988/08.12.2009 de către BNPA D. Slisteanu și S. A. Silisteanu asupra imobilelor situate în ., respectiv: imobilul teren în suprafață de 483,7 mp situat în Branesti, jud. Ilfov, P216/12; P216/13, identificat cu nr. cadastral 3327/10 și înscris în CF nr. 4336 a loc. Branești, precum și terenul indiviz în suprafață de 66,36 mp, reprezentând drum de acces în suprafață totală de 822,7 mp teren situat în ., P216/12 și P216/13, identificat cu nr. cadastral 3327/12 și înscris în CF nr. 4338 a loc. Branesti, jud. Ilfov; imobilul teren în suprafață de 776,2 mp situat în Branesti, jud. Ilfov, P216/12; P216/13, identificat cu nr. cadastral 3327/11 și înscris în CF nr. 4337 a loc. Branești, precum și terenul indiviz în suprafață de 107,64 mp, reprezentând drum de acces în suprafață totală de 822,7 mp teren situat în ., P216/12 și P216/13, identificat cu nr. cadastral 3327/12 și înscris în CF nr. 4338 a loc. Branesti, jud. Ilfov.

În dovedirea cererii petentul a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută de art. 664 alin. 1 C.pr.civ., respectiv filele 2- 31.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru potrivit art. 10 alin. 1 lit. a din OUG 80/2013.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 665 Codul de procedură civilă.

În temeiul art. 529 alin. 1 C.pr.civ. și art. 248 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată de petentă s-a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare, potrivit art. 819 C.pr.civ., cu privire la patru imobile situate în ..

Potrivit art. 819 C.pr.civ. instanța de executare competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite imobiliare este instanța în circumscripția căreia se află imobilul.

Întrucât cele patru imobile asupra cărora petenta solicită încuviințarea executării silite indirecte se află în ., instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Judecătoria Cornetu.

D. urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., I. SI ASOCIATII, cu sediul în sector 3, București, .. 25, ., ., și formulată de creditoarea P. B. ROMANIA SA cu sediul în sector 1, București, .. 29-31, în contradictoriu cu debitorii T. M., T. G.-L., ambii cu domiciliul în sector 2, București, ., ., ., judetul Ilfov în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014.

Președinte, Grefier,

B. M.-P. F. Ivenița

Red. BMP/tehno. FI/3 ex./21.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 5008/2014. Judecătoria BUFTEA