Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 5582/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5582/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 12263/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5582
Ședința din Camera de Consiliu de la 30.10.2014
Instanța constituită din:
Președinte: B. M.-P.
Grefier: F. IVENIȚA
Pe rol fiind solutionarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI G. și formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI în contradictoriu cu debitoarea ..M. SRL.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 665 alin. 2 C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța analizând actele dosarului, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2014, petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI G. a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI în contradictoriu cu debitoarea ..M. SRL
În motivarea cererii, petenta a arătat că s-a solicitat executarea silită de către creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI în contradictoriu cu debitoarea ..M. SRL în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011.
În dovedirea cererii petentul a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută de art. 664 alin. 1 C.pr.civ., respectiv filele 2- 9.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru potrivit art. 10 alin. 1 lit. a din OUG 80/2013.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 665 alin. 1, art. 107 alin. 1 Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 529 alin. 1 C.pr.civ. și art. 248 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, la cererea creditoarei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva debitoarei ..M. SRL.
Instanța constată că petenta a solicitat încuviințarea executării silite în baza dispozițiilor art. 665 Codul de procedură civilă.
Prin Decizia nr. 348/17.06.2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel”.
Prin urmare, pentru determinarea instanței de executare competente să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, instanța va avea în vedere caracterul necontencios al cererii, iar potrivit art. 528 alin. 2 C.pr.civ. constată că, în afara aplicării art. 819 C.pr.civ. (potrivit căruia încuviințarea executării silite prin urmărire silită imobiliară este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție se află imobilul), instanța de executare este instanța stabilită potrivit dispozițiilor generale ale Codului de procedură civilă în materie contencioasă.
În aceste condiții, instanța constată că prezenta cerere de încuviințare a executării silite prin toate modalitățile prevăzute de lege este de competența instanței în a cărei circumscripție de află domiciliul/sediul debitorului, potrivit art. 107 alin. 1 C.pr.civ. Întrucât sediul debitoarei se află în loc. Popești-Leordeni, jud. Ilfov, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Judecătoria Cornetu.
D. urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI G., cu sediul în București, ..1, ., ., și formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, în contradictoriu cu debitoarea ..M. SRL cu sediul în Popești Leordeni, ., judetul Ilfov în favoarea Judecătoria Cornetu.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2014.
Președinte, Grefier,
B. M.-P. F. Ivenița
Red. BMP/tehno. FI/3 ex./05.11.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6218/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1815/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|