Ordin de protecţie. Sentința nr. 2829/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2829/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 3123/94/2014

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.2829

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DE 03.07.2014

INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE GHIHANIŞ ALINA

GREFIER F. G.

Din partea Ministerului Public

Particip procuror D. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordin de protecție formulată de reclamanta P. R. N. în contradictoriu cu pârâtul B. M. D..

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 26.06.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.07.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.04.2014 sub nr._ reclamanta P. R. N. în contradictoriu cu pârâtul B. M. D. a formulat ordin de protecție prin care să se dispună obligarea pârâtului de a păstra timp de 6 luni, o distanță minimă de 1.000 de metri față de domiciliul său și al copilului lor; interzicerea timp de 6 luni de a mai fi contactată telefonic, electronic sau în orice alt mod.

În motivarea cererii, a arătat că dintr-o relație de concubinaj cu pârâtul s-a născut la data de 14.12.2013 minorul B. D. A.. În prezent domiciliază cu minorul la adresa din ., ., ., Apartament 49, proprietate personală, cumpărat prin credit bancar. A precizat că pârâtul are domiciliul în Municipiul T. M., ., Scara 1, Apartament 4, Județul Teleorman și este sergent major angajat la Poliția militară. Cu privire la pârât a arătat că este violent verbal (un limbaj vulgar, pornografic, birjăresc și licențios), este violent psihic, violent fizic.

În octombrie 2012 pârâtul a lovit-o cu pumnii, cu genunchii și cu picioarele peste burtă și a fost amenințată cu moartea, încât a fost nevoită să avorteze.

În septembrie 2013 fiind gravidă cu actualul băiețel, în luna a șasea, pârâtul sub influența băuturilor alcoolice, a acuzat că nu este tatăl copilului (respectiv D. A.) și iarăși a fost lovită cu pumnii și cu picioarele. Deși a avut Certificate legale, i-a fost teamă să depună plângere penală, să nu o omoare.

În data de 23.06.2014 a coborât cu copilul în brațe în stradă, pârâtul a urmărit-o în timp ce se afla la volanul mașinii sale și a încercat să o calce cu mașina. În luna septembrie 2013 i-a distrus laptop-ul pe care îl avea de la serviciu.

În seara zilei de 21.03.2014 a tăiat și devastat cablurile firmei rds-rcs.

Pârâtul este violent social, fiind amenințată, izolată de rude, de prieteni, de cunoștințe și față de comportamentul său violent fizic și verbal, cunoscuții și prietenii încearcă să mă evite.

În drept a invocat dispozițiile art.23(1) lit.d și f raportat la art.4 lit.a-c și f și art.5 litera c prima teză din Legea nr.217/2003R.

În dovedirea cererii a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare. (f.6-20) și proba cu martori, interogatoriul pârâtului și expertiza medico – legală psihiatrică. (f.80).

La data de 10.04.2014 reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii principale în conformitate cu dispozițiile art.26 alin.(1) și (2) și art.27 prev. în Legea nr.217/2013 R, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, în regim de urgență și cu precădere în scopul înlăturării stării de pericol, pentru o perioadă de minimum 6 luni. A solicitat evacuarea temporară a pârâtului din locuința sa, proprietate personală, obligarea la păstrarea în locuri publice a unei distanțe minime de 500 de metri față de reclamantă și de copilul minor, față de domiciliu și locul de muncă, încredințarea copilului minor B. D. A., născut la data de 14.12.2013 către mama P. R. N.; stabilirea domiciliului minorului la reclamantă în ., ., ., Apartament 49, Județul Ilfov, obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică sau psihoterapie, față de comportamentul instabil emoțional și psihic și violent.

A atașat la prezenta cerere o . înscrisuri.(f.25-49).

Pârâtul Bîrsănoiu M. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În fapt, a arătat că în anul 2010 a început o relație cu reclamanta bazată pe dragoste. Reclamanta a cunoscut de la începutul relației că are o altă relație în desfășurarea, iar ea a acceptat, neexistând niciun fel de presiune fizică, verbală sau morală pentru a continua relația. Știa că este angajat la MAI și acest fapt presupune deplasări în misiuni operative și a fost de acord cu lucrul acesta.

Cu privire la acuzațiile reclamantei, în sensul că a devenit agresiv verbal, că este violent psihic, moral, că era consumator de băuturi alcoolice, acesta a menționat că sunt afirmații netemeinice, având în vedere că reclamanta a continuat să aibă o relație cu el, și mai mult, a acceptat să aibă și un copil. Pârâtul menționează că reclamanta a pierdut trei sarcini până să se nască minorul B. D. A..

Cu privire la bani, arată că erau la comun, dorind să-și întemeieze o familie împreună, tocmai de aceea s-au hotărât să facă și un copil.

Cu privire la afirmația reclamantei că a tăiat cablurile rds-rcs, în procesul verbal încheiat de firma de cablu s-au consemnat relatările reclamantei, însă acele cabluri puteau fi distruse chiar de reclamantă.

A precizat că reclamanta are o fire colerică, impulsivă și nu stă prea mult pe gânduri pentru a lua o decizie.

Cu privire la comportamentul violent la unitatea unde lucrează a depus la dosar un înscris de unde rezultă faptul că a fost recompensat cu calificativul „ excepțional”, dacă ar fi fost așa cum afirmă reclamanta era concediat.

În drept, a invocat dispozițiile art.205 Ncpc.

În dovedirea întâmpinării a depus al dosar o . înscrisuri.(f.136-149).

Reclamanta a depus la dosar Răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că pârâtul nu a respectat cerințele legale în vederea pregătirii apărării și nu a răspuns la toate capetele de cerere.(f.151).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamanta și pârâtul au avut calitatea de concubini. Din relația de concubinaj a rezultat un copil, respectiv B. D. A., născut în data de 14.12.2013. Minorul se află în îngrijirea mamei sale.

Din susținerile martorilor ascultați în cauză nu rezultă comportamentul violent al pârâtului.

Astfel din declarația martorului P. I., propus de reclamantă, reiese că aceasta i-a văzut pe reclamantă și pârât împreună de două ori, iar pârâtul în prezența sa s-a purtat atât cu minorul, cât și cu reclamanta ireproșabil. Despre comportamentul violent al pârâtului a aflat din discuțiile avute cu reclamanta, martora nefiind de față la nici un scandal dintre părți, cu toate că în septembrie 2013 când a văzut-o pe reclamanta, aceasta purta urme de violență.

Din declarația martorului S. S. I. reiese că nici acesta nu a fost de față la nici un scandal dintre părți.

Din interogatoriul luat părților reiese că în prezent acestea nu locuiesc, nu s-au mai întâlnit din martie 2014, reclamanta susținând că pârâtul nu mai exercită violențe fizice asupra sa, ci doar o amenință prin sms-uri, nedovedind în niciun fel aceasta susținere.

Susține reclamanta că pârâtul nu este și nici nu a fost vreodată violent cu minorul, ea solicitând acest ordin pentru protecția sa și nu a minorului.

Așa cum se evidențiază din probatoriul administrat în cauză atmosfera tensionată existentă între cele două părți este determinată de chiar comportamentul reclamantei, care îl provoacă să reacționeze nefiresc, în situații limită.

Acest aspect confirmat de probele testimoniale administrate se poate deduce și din atitudinea reclamantei care a continuat să aibă o relație cu pârâtul mult timp după ce susține aceasta că pârâtul a agresat-o fizic, verbal și emoțional, cu atât mai mult cu cât a acceptat să aibă și un copil cu acesta.

Mai mult, în prezent, părțile locuiesc separat și nici nu s-au mai văzut decât în sala de judecată.

Cum, în cauza pendinte, nu există nici starea de pericol la care face referire art. 23 alin. 1 din Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, reclamanta nefiind în prezența unei situații care necesită instituirea măsurilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. d și f, văzând și prevederile art. 27 și urm. din lege, instanța urmează să respingă cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată, ca fiind neîntemeiată.

În privința măsurii prevăzută la lit. f al art. 23 din Legea nr. 217/2003, instanța reține că în speță nu este vorba despre acte de violență verbală sau psihologică exercitate asupra reclamantei de natură să impună interzicerea contactului telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de emitere a ordinului de protecție formulat de reclamanta P. R. N. cu domiciliul în ., ., ., Apartament 49, Județul Ilfov în contradictoriu cu pârâtul B. M. D. cu domiciliul în Municipiul T. M., ., Scara 1, Apartament 4, Județul Teleorman, ca neîntemeiată.

Respinge capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Cu recurs în 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. A. F. G.

Red.jud.G.A.

Thn.red.gr.FG/ 4ex /

07.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 2829/2014. Judecătoria BUFTEA