Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4314/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4314/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 2150/94/2014
Operator de date cu caracter personal nr. 5128 | ||
ROMÂNIA | ||
Judecătoria B. B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov Secția Civilă | Dosar nr. _ | |
SENTINTA CIVILA NR. 4314 | ||
Ședința publică din data de 26.09.2014 | ||
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. G. GREFIER: M. T. | ||
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea U. SA CU S. ALES și pe debitor ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.09.2014, 22.09.2014 si 26.09.2014, pentru când, în aceeași compunere a dispus următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2014 pe rolul Judecatoriei B., sub nr._, creditoarea U. SA a chemat în judecată pe debitoarea ., solicitând instanței emiterea unei ordonante de plata privind obligarea debitoarei la plata sumei de 408,59 lei reprezentând penalitati de intarziere calculate in conformitate cu prevederile contractuale din Contractul inreistrat sub nr. 7524/06.10.2010.
În motivarea acțiunii creditoarea a arata ca intre aceasta si debitoare la data de 03._ s-a incheiat un contract de prestari servicii inregistrat sub nr. 7524/06.10.2010, cu scopul de a presta servicii de salubritate.
A arătat că, pentru serviciile prestate, creditoarea a emis facturille enumerate in nota de calcul a penalitatilor de itnarziere calculate pana la data de 31.01.2014, la aceasta data debitoarea avea de achitat un debit fata de creditoare in suma de 5.457,27 lei din care 5.113,17 reprezentand contravaloarea facturilor emise si neplatite, iar 344,10 lei penalitati de intarziere.
Urmare a incercarii solutionarii a litigiului –pe cale amiabila, debitoarea a achitat pana la data de 14.02.2014 suma de 5.048,68 lei din totalul de 5.457,27 lei insa fara a achitat si diferenta de suma de 408,59 lei, debitoarea recunoscand existenta soldului si dreptul creditoarei de a precepe penalitati de intarziere de plata in cuantum de 344,10 lei.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 1013 si urmatoarele din Codul de Procedură Civilă.
În dovedire creditoarea a depus la dosar în copie xerox înscrisuri existente la filele 5 – 37 dosar.
Debitoarea, legal citata, nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în instanță pentru a-si formula apărările.
Sub aspect probatoriu s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri (depuse la dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 03.06.2010 între părțile litigante s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 7524 (f. 13-21), în temeiul căruia creditoarea, în calitate de operator a prestat debitoarei servicii de salubritate pentru care a emis facturile atașate la dosar în valoare de 5.113,17 lei, la care se adaugă penalități de întârziere.
Conform extrasului de cont depus la dosar (f. 28-29), instanța constată că debitoarea a achitat o parte din soldul datorat, respectiv suma de 5.048,68 lei, rămânând o creanță de 64,49 lei.
În drept, astfel cum dispune art. 1013 alin. (1) C.proc.civ., procedura specială a ordonanței de plată se aplică „creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.
Din analiza textului legal menționat se desprind condițiile speciale de admisibilitate ale acțiunii pe calea ordonanței de plată.
Astfel, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, iar actul de creanță trebuie să fie un contract civil. Condițiile enunțate sunt îndeplinite în prezenta cauză, de vreme ce corelativ dreptului de creanță pretins este obligația de plată a unei sume de bani iar contractele sus-menționate, izvoare ale creanței, sunt contracte civile, părțile aflate în litigiu având calitatea de profesioniști.
Totodată, creditorul trebuie să fie titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
În raport de prevederile art. 662 alin. (2) C.proc.civ., o creanță are caracter cert atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din titlu, prin noțiunea de „titlu” înțelegându-se actul de creanță autentic sau neautentic emanat de la debitor sau recunoscut de către acesta. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul conține elemente care permit stabilirea lui, și exigibilă atunci când obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În cauza de față, certitudinea creanței reiese din contractul de prestări servicii nr. 7524 (f. 13-21), coroborat cu facturile fiscale emise în baza lui. Astfel, facturile au fost emise în executarea contractului, înscrisuri însușite expres de către debitoare, prin aplicarea semnăturii reprezentantului și a ștampilei societății, iar achitarea unei părți din debit de către debitoare reprezintă o recunoaștere a datoriilor restante.
Este îndeplinită și condiția existenței unei creanțe lichide, obiectul ei în cuantum de 64,49 lei fiind determinat, precum și condiția exigibilității, întrucât obligația ce incumbă debitoarei a ajuns la scadență anterior sesizării instanței.
Procedura prealabilă prevăzută de art. 1014 C.p.c a fost îndeplinită.
Pentru considerentele expuse mai sus, întrucât sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1013 alin. (1) C.proc.civ., în temeiul art. 1021 C.proc.civ., instanța va admite cererea și va obliga debitoarea la plata sumei de 64,49 lei reprezentând debit principal neachitat.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu prin care s-a solicitat acordarea penalităților de întârziere, instanța reține că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege. Prin clauza inserată la art 3 alin. 2 din contractul de prestări servicii nr. 7524 din 03.06.2010, s-a stabilit că pentru fiecare zi de întârziere la plată a sumelor datorate se va percepe o penalizare de 0,1% pe zi din suma datorată.
Suma de 344,10 lei solicitată cu acest titlu a fost calculată (f. 25) prin raportare la valoarea fiecărei facturi fiscale emise în temeiul contractului, a datei scadenței și a numărului de zile întârziere.
Având în vedere neexecutarea culpabilă la timp a obligației de plată, faptul că debitoarea se află de drept în întârziere din momentul în care obligația devine exigibilă, precum și faptul că debitoarea a înțeles să nu formuleze întâmpinare, instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga debitoarea la plata sumei de 344,10 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În scopul executării obligației de plată, în baza art. 1021 alin. (1) și (3) C.proc.civ., instanța va fixa un termen de plată de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe, considerând că acesta este suficient față de cuantumul sumei ce urmează a fi plătită.
Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de creditoarea U. SA CU S. ALES in Bucuresti, ., sector 6 in contradictoriu cu debitoarea . cu sediul in Voluntari, ., ..
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 64,49 lei reprezentând debit neachitat.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 344,10 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1 % pe zi calculate de la data scadenței facturilor până la data de 31.04.2014. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Stabilește termen de plată în 10 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.09.2014.
P., Grefier,
Red. A.G
Teh. M.T
4 ex/2 .
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3028/2014. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|