Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5539/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5539/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 10001/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5539

Ședința publică din data de 29.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – TOMA STERICĂ DAN

GREFIER – M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. A. H. S.R.L. și pe debitoarea S.C. A. Publicații S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de la 29.10.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.08.2013 sub nr._, creditoarea S.C. A. H. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. Publicații S.R.L., a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 84.342,1 lei, compusă din: 14.527,5 lei reprezentând rest de plată din factura . nr._/27.11.2012; 69.814,6 lei reprezentând penalități de întârziere calculate, conform dispozițiilor art. 4 alin.4.6 din Contractul de Prestări Servicii nr. 45/06.11.2012..

În motivare, creditoarea a arătat că a prestat servicii prin care a oferit suport organizatoric și logistic pentru organizarea și derularea unui eveniment corporate, cu consumație „a la carte”, organizat pentru debitoarea cât și servicii hoteliere oferite în unitatea hotelieră „A. H. 4*”, servicii acceptate de debitoare, dar contravaloarea totală a facturii . nr._/27.11.2012 nu a fost achitată în totalitate de către debitoare.

Mai arată că debitoarea a încălcat dispozițiile art. 4 alin.4.2 și dispozițiile art.4 alin.4.4 din Contractul Prestări Servicii nr. 45/06.11.2012, care obligau debitoarea atât la plata unui avans de 1000 Euro cât și la plata întregului eveniment până la data de 22.11.2012, în ciuda prevederilor contractuale clare, debitoarea nu a respectat termenele scadente menționate în contract, aceasta achitând până în prezent numai următoarele sume: suma de 2.300 lei, achitată pe data de 22.11.2012, reprezentând aproximativ 50% din contravaloarea avansului agreat de părți, suma de 4300 lei, achitată pe data de 29.05.2013, reprezentând plata parțială din factura menționată. În urma plăților parțiale efectuate, debitoarea înregistrează o restanță de 14.527,5 lei, la care se adaugă penalități de întârziere calculate conform dispozițiilor contractuale.

Precizează creditoarea că a încercat atât prin notificări și somații de plată trimise în atenția debitoarei cât și prin solicitări verbale adresate acesteia, să recupereze debitul restant dar acțiunile sale au rămas fără nici un rezultat.

În drept au fost invocate dispozițiile art.1013 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.

În cadrul probei cu înscrisuri, creditoarea a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: Contractul Prestări Servicii nr. 45/06.11.2012, factura restantă, somațiile de plată și dovada comunicării acestora.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

Prin cererea precizatoare depusă la termenul din data de 20.08.2014, creditoarea și-a restrâns pretențiile în ceea ce privește penalitățile de întârziere, solicitând achitarea de către debitoare a sumei de 44.650,30 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada: 22.11.2012 – 28.05.2013 – suma de 35.207,42 lei, cu titlu de penalități, calculate la suma de 18.827,5 lei, ca urmare a încasării sumei de 2300 lei la data de 22.11.2012; 29.05.2013 – 01.08.2013 – suma de 9.442,88 lei, cu titlu de penalități, calculate la suma de 14.527,5 lei, ca urmare a încasării sumei de 4300 lei la data de 29.05.2013.

Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.

Instanța a încuviințat și administrat pentru creditoare proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit art.1013 C.pr.civ. prevederile titlului IX „se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”

Potrivit art.662 C.pr.civ. „Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”

În cauza de față, instanța constata că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.45/06.11.2012 prin care creditoarea s-a obligat sa ofere debitoarei la data de 24.11.2012 servicii constând în suport organizatoric și logistic in sala Macedonia pentru 100 de persoane, in vederea organizării unui eveniment corporate cu consumație „a la carte”.

Potrivit art.4 din contract pretul estimativ al evenimentului era de 4500 euro si urma sa aibă la baza factura emisa de prestator. La 15.11.2012 urma a se achita suma de 1000 euro reprezentând contravaloarea avansului, la 22.11.2012 beneficiarul trebuia sa achite 3500 euro, iar eventualele diferente intre factura emisa de prestator si nota de plata finala urmau sa fie achitate in maxim 24 de ore de la emiterea facturii finale.

Potrivit art.4.6 din contract in cazul in care debitoarea nu achita sumele datorate la scadentele stabilite prin contract, aceasta datorează penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate la valoarea sumei restante, penalități care pot depăși cuantumul sumei la care sunt calculate.

În baza acestui contract creditoarea a prestat servicii debitoarei si a emis factura fiscala nr._/27.11.2012 pentru suma de 21.127,50 lei, acceptata la plata de debitoare prin semnare.

Debitoarea a făcut două plăți parțiale, la 22.11.2012 achitând suma de 2.300 lei, iar la 29.05.2012 achitând suma de 4.300 lei.

Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art.1013 C.pr.civ. în ceea ce privește creanța in cuantum de_,5 lei reprezentând diferența debit neachitat (contravaloare servicii neachitate).

Astfel, aceasta creanță rezultă din încheierea unui contract intre profesioniști, însușit prin semnătură de societatea debitoare si îndeplinind condițiile de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Creanța pretinsă de este certă deoarece existența ei rezultă din contractul nr.45/06.11.2012 și factura fiscală nr._/27.11.2012, acceptata la plata de debitoare prin semnare.

Creanța este lichidă, cuantumul creanței rezultând din factura fiscala nr._/27.11.2012, din care debitoarea a făcut doua plăți parțiale, de 2.300 lei (la 22.11.2012), si de 4.300 lei (la 29.05.2012).

Creanța este exigibilă, scadenta obligatiei de plata a debitului stabilita potrivit art.4 din contract fiind in mod evident depasita fara ca debitoarea sa achite debitul.

Condițiile prevăzute de art.1013 NCPC sunt îndeplinite și de suma pretinsă cu titlul de penalități de întârziere, aceasta fiind certa, deoarece obligația plății penalităților în situația întârzierilor la plata a fost stipulata la art.4.6 din contract, suma este lichida, cuantumul penalităților fiind determinabil în funcție de numărul de zile de întârziere, creanța este exigibilă, penalitățile fiind datorate din momentul expirării termenului scadent stabilit conform art.4.2, art.4.3 art.4.4 din contract.

F. de aceste considerente, in baza art.1013 C.pr.civ., instanța va admite in parte cererea si va soma debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicare, suma de 14.527,5 lei reprezentând contravaloare servicii neachitate (rest de plata din factura fiscala nr._/27.11.2012 ) precum și penalități de întârziere aferente acestui debit, în cuantum de 18.827,5 lei pentru perioada 22.11.2012-28._ si de 14.527,5 lei pentru perioada 29.05._13, penalitățile de intârziere putând, potrivit art.4.6 alin.2 din contract, să depășească suma datorată.

În baza art. 453 alin.1 C.pr.civ. și având în vedere că debitoarea a căzut în pretenții, aceasta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata de 200 lei ( reprezentând taxa timbru ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea precizată formulată de creditoarea S.C. A. H. S.R.L., cu sediul ales la SPARL M. și Asociații în sector 2, București, .. 9, . cu debitoarea S.C. A. Publicații S.R.L., cu sediul în sector 1, București, ., .> Obligă debitorul să plătească creditoarei în termen de 30 zile de la comunicare, suma de 14.527,5 lei, reprezentând diferență debit neachitat.

Obligă debitorul să plătească creditoarei penalități de întârziere de 1% zi, aferente sumei de 18.827,5 lei pentru perioada 22.11.2012 – 28.05.2013 și asupra sumei de 14.527,5 lei pentru perioada 29.05.2013 – 1.08.2013.

Obligă debitoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.

Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. S. D. M. G.

Red.jud.TSD/Thn.red.gr.MG/4 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5539/2014. Judecătoria BUFTEA