Partaj judiciar. Sentința nr. 1571/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1571/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 10187/94/2012
Dosar nr._
JUDECATORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1571
Ședința Publică din data de 30.04.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE GALAȚANU N.
Grefier R. U.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanții V. G., V. I. și pe pârâții I. A., V. A., V. E., V. STELUȚA, V. D.-D., având ca obiect partaj judiciar.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 02.04.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 10.04.2014, 14.04.2014, 22.04.2014, 30.04.3014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții V. G., V. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții I. A., V. A., V. E., V. STELUȚA, V. D.-D., ieșirea din indiviziune asupra bunurilor ce fac parte din masa succesorală după defuncta D. E. decedată la 02.06.2008 și defuncta V. C., decedată la 15.07.2003 și atribuirea acestora către copărtași funcție de cotele succesorale.
În motivare reclamanții arată următoarele:
Urmare a decesului autoarei reclamantului V. G., defuncta D. E., bunică maternă a reclamantului au rămas următoarele bunuri:suprafața de 1900 mp. teren din care CC-815 mp și arabil 1085 mp(respectiv 1762 mp din măsurători) situat în B., ., jud. Ilfov, având nr. Cadastral 5312, întabulat în CF nr.7401, dobândit în baza Titlului de proprietate nr._/03.07.1995 prin reconstituirea dreptului de proprietate și un imobil C1 cu destinație de locuință(casă bătrînească) din paiantă, acoperită cu țiglă, în suprafață de 66 mp., o magazie-C3 și o bujcătărie-C4, toate edificate pe terenul identificat mai sus, în valoare estimativă de 40.000 lei.
În anul 1985, cu ocazia dezbaterii succesiuni după D. I., soțul defunctei D. E., fiicele acestuia-V. A. și I. A.- au renunțat la succesiune în modalitatea consemnată în Certificatul de moștenitor nr. 168/26.03.1985 emis de notariatul de Stat al sectorului agricol Ilfov, masa succesorală fiind atribuită bunicii D. E. și mamei V. C..
Părinții reclamantului, V. I. și V. C. au locuit încă din anul 1966 la imobilul arătat mai sus, reclamantul locuind acolo chiar de la naștere, gospodărindu-se împrfeună cu defuncții și ocupându-se de formalitățile ocazionate de înmormântarea acestora din urmă.
În contextul arătat mai sus, reclamantul solicită ca bunurile existente în masa succesorală rămnasă de pe urma defunctei D. E. să fie atribuită reprezentabnților succesorali copărtași ai defunctei V. C., aceasta fiind singura moștenitoare legală și sesinară care a acceptat expres și tacit moștenirea rămasă de pe urma celor doi defuncți.
Urmare a defunctei V. C. a rămas un imolbil-C2 cu destinație de locuință din paiantă în suprafață de 116 mp., construit în 1985 de către soții V. I. și V. C. în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, cu o valoare de 92.750 lei, această moștenire fiind acceptată tacit de către reclamanți și moștenitorii V. G., V. E., V. Steluța, V. D.-D.-fii.
Toate bunurile imobile compuse din teren și construcții se află în posesia și administrarea reclamantului V. I., care administrează imobilul și achită toate taxele aferente acestuia.
Valoarea totală a terenului și a construcțiilor este de 132.750 lei.
În drept: art.954 și urm., art.1121, art.1144 C.civ., art.673 ind.1-673 ind.14 C.proc.civ.
În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri(filele 7-32).
La 28.06.2013 reclamanții au formulat cerere precizatoare, solicitând dezbaterea succesiunii de pe urma defunctelor D. E. decedată la 02.06.2008 și V. C. decedată la 15.07.2003.
La 27.11.2013 reclamanții au formulat o nouă cerere precizatoare solicitând: restrângerea obiectului cererii, în sensul că solicită doar dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei D. E. decedată la 02.06.2008, privind următoarele bunuri: suprafața de 1900 mp. teren din care CC-815 mp și arabil 1085 mp(respectiv 1762 mp din măsurători) situat în B., ., jud. Ilfov, având nr. Cadastral 5312, întabulat în CF nr.7401, dobândit în baza Titlului de proprietate nr._/03.07.1995 prin reconstituirea dreptului de proprietate și un imobil C1 cu destinație de locuință(casă bătrânească) din paiantă, acoperită cu țiglă, în suprafață de 66 mp., o magazie-C3 și o bujcătărie-C4, toate edificate pe terenul identificat mai sus, în valoare estimativă de 40.000 lei.
Mai precizează reclamanții că nu mai solicită dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei V. C. decedată la 15.07.2003.
Totodată precizează reclamanții că nu mai înțeleg să se judece cu pârâtele V. A. și I. A., întrucât acestea au renunțat la succesiune în modalitatea arătată în certificatul de moștenitor nr. 168/26.03.1985.
Se mai solicită de asemenea stabilirea cotelor devălmașe asupra bunurilor descrise mai sus pentru moștenitorii prin reprezentarea fiicei V. C.-predecedată, după cum urmează: V. I. –soț supraviețuitor și V. G., V. E., V. Steluța, V. D.-D.-fii, nu se mai solicită sistarea stării de indiviziune cu privire la bunurile arătate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In baza art. 651 Cod civil, având în vedere certificatul de deces . nr._ eliberat la data de 02.06.2008 de Primaria Orasului B., instanta va constata deschisa mostenirea defunctei D. E., decedata la data de 01.06.2008, cu ultimul domiciliu in localitatea B., judetul Ilfov (fila 7).
Pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar, in temeiul art. 659 si urmatoarele Cod civil, instanta va constata că au calitatea de moștenitori legali: parata I. A., in calitate de fiica, cu o cota de ½ din mostenire si reclamantul V. G. si paratele V. E., V. S. si V. D. D., in calitate de nepoti de fiica predecedata, V. C., cu o cota de ½ din mostenire impreuna.
Fiicele defunctei V. A. si I. A., au renuntat la succesiunea tatalui lor, D. I., dupa cum s-a consemnat in certificatul de mostenitor nr. 168 / 26.03.1985, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov (f. 8). Renuntarea la succesiunea tatalui nu implica si renuntarea la succesiunea mamei. D. parata V. A. a declarat ca nu a facut niciun act de acceptare a succesiunii in termenul legal (f. 85). Pe de alta parte, renuntarea la succesiune este un act juridic solemn, aceasta neputand fi dedusa din lipsa partii la termenele de judecata.
In ceea ce priveste componenta masei succesorale, instanta va constata ca aceasta este compusa din dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 815 mp situat in Tarlaua 9, . terenului in suprafata de 1085 mp, situat in Tarlaua 9, . B., ., potrivit Titlului de proprietate nr._/03.07.1995 emis de Comisia Judeteana Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului.
Instanta nu va retine in masa partajabila imobilele aflate pe aceste terenuri intrucat reclamantii nu au facut dovada dreptului de proprietate al defunctei asupra acestora cu vreun act juridic – autorizatie de construire, contract de vanzare-cumparare, hotarare judecatoreasca, etc.
Instanta va respinge ca neintemeiata cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, intrucat modificarea actiunii prin restrangerea obiectului acesteia nu este unul dintre cazurile de restituire expres reglementate de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea, astfel cum a fost modificata si precizata formulată de reclamanții V. G., V. I., ambii cu domiciliul în B., ., jud. Ilfov, și pe pârâții I. A., domiciliată în B., .. 33, jud. Ilfov, V. A., domiciliată în București, ..1, ., V. E., domiciliată în București, ..3, ., ., V. STELUȚA, domiciliată în B., ., jud., Ilfov, V. D.-D. domiciliată în București, . M., nr.18, ., sector 2.
Constata deschisa mostenirea defunctei D. E., decedata la data de 01.06.2008, cu ultimul domiciliu in localitatea B., judetul Ilfov.
Constata ca au calitatea de mostenitori legali: parata I. A., in calitate de fiica, cu o cota de 1 din mostenire si reclamantul V. G. si paratele V. E., V. S. si V. D. D., in calitate de nepoti de fiica predecedata, V. C., cu o cota de 1 din mostenire impreuna.
Constata ca din masa partajabila fac parte: dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 815 mp situat in Tarlaua 9, . terenului in suprafata de 1085 mp, situat in Tarlaua 9, . B., ., potrivit Titlului de proprietate nr._/03.07.1995. emis de Comisia Judeteana Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului.
Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 30.04.2014.
Pentru PREȘEDINTE GREFIER
Galațanu N. transferată la altă instanțăRoxana U.
Semnează Președintele Judecătoriei B.
D. E.-L.
Red.jud.G.N.
Thn.red.gr.RU/
Ex.4/25.07.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5425/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 659/2014.... → |
---|