Pensie întreţinere. Sentința nr. 192/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 192/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 11766/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 192
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.01.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - COJOCARU ADRIAN
GREFIER- BUSTEAN S. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. E. L. S. prin reprezentant legal P. M. E. în contradictoriu cu pârâtul D. I. C. , având ca obiect majorare pensie întretinere.
La apelul nominal făcut în sedinta publica a raspuns pârâtul prin avocat în baza împuternicirii avocatiale aflata la fila17, lipsa fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedință care învedereaza următoarele:
- cauza are ca obiect majorare pensie întretinere, stadiul procesual fond;
- prin serviciul registratura în data de 22.01.2014 s-au depus relatiile cu privire la veniturile realizate de parat;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa;
Instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Avocatul pârâtului, solicita respingerea cererii, din adverinta de venir depusa rezulta ca veniturile paratulu au suferit mici modificari, având în vedre dispozitiile art. 529 alin.2 cod civil trebuie verificat daca majorara veniturilor corespund nevoilor minorului, ori nevoile minorului sunt satisfacute la ora actuala, daca si mama minorului contribuie cu aceesi suma ,pentru acest minor sunt alocati 1000 lei lunar. am solicitat respingerea pe disp. art. 530 cod civil, la ora actuala paratul plateste aproximativ 500 de lei, în situatia în care aceasta majorare va fi permisa de instanta, solicitam executarea acesteia în natura, cu cheltuieli de judecata.
F. de actele si lucrările dosarului instanta retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2013 sub nr._ reclamanta D. E. L. S. prin reprezentant legal P. M. E. în contradictoriu cu pârâtul D. I. C. a solicitat majorarea pensiei la care paratul a fost obligat prin sentinta civila nr. 104/16.01.2001.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.104/16.01.2001pronunțată de Judecătoria B. in dos nr.6959/2000, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de_ lei lunar (ROL), în favoarea reclamantei.
În sprijinul cererii reclamanta a depus, în copie, sentinta civila nr. 104/16.01.2001, adeverinta de elev, copii CI, certificat de nastere minora.
Paratul a depus întampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, iar în subsidiar a arătat ca este de acord ca minora sa primeasca o contributie egala lunara de întretinere, stabilita în natura.
S-a aratat prin întampinare că, prin sentinta civila nr. 5939 pronuntata la data de 17.12.2012 de Judecatoria B. în dosarul nr._/94/2012 s-a majorat deja pensia lunara de întretinere 477, 5 lei .
Din venitul lunar realizat, paratul suporta si cheltuielile aferente unui credit contractat în naul 2012, platind lunar o suma de 192 lei.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
In fapt, prin sentința civila nr.104/16.01.2001pronunțată de Judecătoria B. in dos nr.6959/2000, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de_ lei lunar (ROL), în favoarea reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art.499 al.1 C.civ., tatăl si mama sunt obligați in solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă așadar aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea si educarea acestuia.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art.529 al.1 C.civ .În acest sens, instanța este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere, după cum variază cele două aspecte avute în vedere mai sus.
În cauza de față, instanța reține ca situația de fapt avută în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de stabilire a pensiei de întreținere a fost alta, astfel încât pârâtul, în calitate de părinte, are îndatorirea legala de a contribui la suportarea acestor cheltuieli.
La stabilirea noului cuantum al pensiei de întreținere, se vor avea în vedere criteriile prevăzute de art.529 al.2 C.civ, potrivit cărora pensia pentru un copil se stabilește până la 1/4 din câștigul din muncă al părintelui.
Prin adeverința depusă la fila 45, reiese că pârâtul realizează un venit mediu net lunar, din salariu, in cuantum de 2705 .
Având in vedere că in prezent veniturile paratului sunt mai mari decât cele realizate la momentul pronunțării hotărârii din 16.01.2001 instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamantei, motiv pentru care o va admite si va obliga paratul la plata unei pensii majorate în beneficiul reclamantei, de 676 lei lunar începând cu data de 24.09.2013 si pana la terminara studiilor la zi, dar nu mai tarziu de împlinirea varstei de 25 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea privind pe reclamanta D. E. L. S. prin reprezentant legal P. M. E., domiciliata în orasul B., .,.,judetul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul D. I. C., domiciliat în B., ., judetul Ilfov .
Dispune majorarea pensiei de întretinere datorată de parat în beneficiul reclamantei D. E. L. S. nascuta la data de 14.09.1996 la 676 lei lunar, începând cu data de 24.09.2013 si pana la terminara studiilor la zi, dar nu mai tarziu de împlinirea varstei de 25 de ani.
Cu recurs in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. A. Bustean S. S.
Red. Jud. C.A/Th. Gr.BSS/4 .ex/ 27.01.2014
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 5677/2014.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5131/2014.... → |
---|