Plângere contravenţională. Sentința nr. 1532/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1532/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 11898/94/2012

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1532

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul P. C.-I. și pe intimata A. Națională a Vămilor, Biroul Vamal Otopeni Călători prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, având ca obiect plângere contravenționala ANV/200, nr._, nr. 90/16.07.2012

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 17.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 24.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 9.08.2012 sub nr._, petentul P. C.-I. în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor, Biroul Vamal Otopeni Călători prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 90/16.07.2012, . nr._, solicitând instanței, în principal, anularea procesului-verbal, și pe cale de consecință, exonerarea petentului de sancțiunea contravențională aplicată, iar în subsidiar, aplicarea altei sancțiuni, respectiv cea a avertismentului.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 lei întrucât în data de 14.06.2012, cu ocazia efectuării controlului fizic al coletului sosit din C. pentru petent, s-a constatat că în colet se aflau 150 flacoane cu substanță injectabilă inscripționată KIGTROPIN.

Petentul a mai arătat că susținerile agentului constatator au fost nefondate câtă vreme petentul nu este vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin procesul-verbal atacat, întrucât petentul nu a comandat prin nici un serviciu acele flacoane despre care se face vorbire în procesul-verbal și nici nu știe de ce acel colet i-a fost adresat.

A mai precizat că fapta, așa cum a fost reținută și descrisă în procesul-verbal, nu corespunde cu textul incriminator prevăzut de art. 17 alin. 2, așa cum în mod greșit a identificat-o și sancționat-o agentul constatator, fapt care atrage nulitatea absolută a procesului-verbal.

În subsidiar, având în vedere că O.G. 2 /2001 prevede și alte sancțiuni și având în vedere că nu se face vinovat de contravenția reținută, a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă.

În dovedirea cererii, a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martori.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, Legea 104/2008.

Petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal contestat.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Intimata A. Națională a Vămilor, Biroul Vamal Otopeni Călători prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 3436/13.09.2012 s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Alba Iulia invocată de intimată prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..

Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 02.10.2012 sub nr._ .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție nr. 90/16.07.2012, . ANV/200 nr._, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 30.000 de lei și cu sancțiunea contravențională complementară a confiscării bunurilor, pentru că în data de 14.06.2012, cu ocazia efectuării controlului fizic al coletului sosit din C., s-a constatat că în colet se aflau un număr de 150 de flacoane cu substanță injectabilă inscripționată Kigtropin. Bunurile au fost reținute pentru analize cu ARB-104/15.06.2012. În urma analizelor efectuate de Agenția Națională A.-Doping s-a constatat ca fiind substanțe cu grad mare de risc, contravenție prevăzută de Legea 104/2008 și sancționată de art. 17 alin. 2 din Legea 104/2008.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, existând cazuri de nulitate absolută.

Astfel, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 104/2008 introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

Conform art. 17 alin. 2 din Legea nr. 104/2008 introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere și de substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără autorizație emisă de autoritățile competente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei.

Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Din analizarea procesului-verbal se poate constata că descrierea faptei contravenționale arătate în actul sancționator nu se încadrează în textul indicat în procesul-verbal, respectiv în dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 104/2008, întrucât agentul constatator a reținut: cu ocazia efectuării controlului fizic al coletului sosit din C., s-a constatat că în colet se aflau un număr de 150 de flacoane cu substanță injectabilă inscripționată Kigtropin. Bunurile au fost reținute pentru analize cu ARB-104/15.06.2012. În urma analizelor efectuate de Agenția Națională A.-Doping s-a constatat ca fiind substanțe cu grad mare de risc.

Astfel, procesul-verbal este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea principiului legalității, întrucât instanța nu poate verifica dacă sancțiunea a fost dozată în mod corespunzător, iar contravenientul să poată verifica realitatea mențiunilor consemnate de agent în procesul-verbal, putând face obiecțiuni la acesta, iar, mai apoi în fața instanței să poată face proba contrară.

Prin urmare, apreciind ca întemeiată plângerea formulată de petentul P. C.-I. formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 90/16.07.2012, . ANV/200 nr._, încheiat de intimata A. Națională a Vămilor, Biroul Vamal Otopeni Călători prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, instanța urmează a o admite, dispunând anularea procesului-verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

Totodată, în temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere că intimata se află în culpă procesuală, instanța va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de către petentul P. C.-I., cu domiciliul în A. I., ., ., . împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 90/16.07.2012, . ANV/200 nr._, în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor, Biroul Vamal Otopeni Călători prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, cu sediul în București, ..13, sectorul 2.

Anulează procesul-verbal de contravenție nr. 90/16.07.2012, . ANV/200 nr._, și pe cale de consecință, exonerează petentul de sancțiunile aplicate.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei constând în onorariu avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Pentru grefierul aflat în concediu

de odihnă, semnează Grefier Șef,

Secție civilă,

Red./Tehnored. B.A.L./4 ex./14.07.2014

Comunicat părților, azi...........................Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1532/2014. Judecătoria BUFTEA