Plângere contravenţională. Sentința nr. 318/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 318/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 13442/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 318
Ședința publică de la 05.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - ALINA GHIHANIŞ
Grefier: R. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul V. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 22.01.2014, când pronunțarea a fost amânată pentru data de 29.01.2014 și 05.02.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
I N S T A N T A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.10.2012 sub nr._/94/2012, petentul V. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr.._/25.10.2012 ca nelegal și netemeinic.
În motivare petentul a arătat că nu sunt adevărate susținerile agentului constatator.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, comunicând la dosar înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție, punct de vedere al agentului constatator.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/25.10.2012 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.3 cpt.11 Legea nr.61/1991Rep. Art.4 alin.1 lit.a L.61/1991, în sarcina contravenientului reținându-se faptul că a apelat în mod nejustificat la intervenția organelor de poliție.
În temeiul art. 3.11 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, daca nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracțiuni: alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fata locului, fără motiv întemeiat;
În baza art. 4 alin. (1) lit. a) din același act normativ, contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează: a) cu amenda de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22), 31), 33) si 34).
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal . nr._/25.10.2012, instanța constată ca acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data si locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator si contravenient, fiind astfel respectate si dispozițiile art. 19 din același act normativ.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța observă că procesul-verbal criticat cuprinde constatările personale ale agentului de poliție.
Săvârșirea contravenției a fost probată de către intimat prin mențiunile înscrise în procesul verbal coroborate cu explicațiile agentului constatator prezentate în raportul întocmit ca urmare a încheierii actului sancționator contestat în cauză.
În acest context, reținând că procesul-verbal cuprinde constatările personale ale agentului, instanța apreciază că procesul-verbal este temeinic întocmit.
Petentul a avut la rândul său posibilitatea ca, prin probele administrate, să facă dovada unei situații de fapt contrare, însă acesta nu a nominalizat nicio persoană pentru audierea sa în calitate de martor în cadrul plângerii contravenționale.
Față de aceste dispoziții legale și de datele cauzei, instanța constată că sancțiunea aplicată respectă principiul proporționalității cu gradul de pericol al faptei săvârșite, având în vedere comportamentul petentului care denotă lipsă de respect față de normele de conviețuire socială.
Având în vedere aceste considerente, văzând și disp. art.34 din O.G. nr.2/2002 instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul V. M. împotriva procesului verbal . nr._/25.10.2012 emis de intimată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul V. D. M. domiciliat în comuna Vidra, ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, . nr.7, sector 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal . nr._/25.10.2012m ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru judecătorul aflat în concediu de Pentru grefierul aflat în concediu odihnă semnează președintele instanței, de odihnă semnează grefierul șef,
A.G./gref. RU/4 EX. 5.08.2014
comunicat părților, 2 ex., azi, 6.08.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4725/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1246/2014.... → |
---|