Plângere contravenţională. Sentința nr. 380/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 380/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 14815/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.380
Ședința publică din data de 07.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta S.C. S. P. Expres S.R.L. și intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 15.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.01.2014, la 31.01.2014 și la 07.02.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2012 sub numărul_ petenta S.C. S. P. Expres S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului – verbal de contravenție . nr._/05.11.2012; exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 15.000 lei, precum și obligarea intimatei la restituirea acestei sume ca fiind nedatorate.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că faptele reținute în sarcina sa prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/05.11.2012 nu întrunesc elementele constitutive ale contravenției, conform art. 1 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu au fost săvârșite.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr.2/2001, legea nr. 656/2002.
În dovedirea acțiunii, petenta a depus la dosar, în copie, procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/05.11.2012, ordin de plată, dispoziții de încasare, contract de împrumut nr.1/01.09.2012, contract de împrumut nr.2/19.09.2012, contract de împrumut nr.3/23.09.2012,contract de împrumut nr.4/28.09.2012, registru de casă.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art.1, alin 2 din OG 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 15.01.2014 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..
Asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente :
Potrivit art.32 alin.2 din O.G nr.2 /2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimit de îndată, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din economia textului de lege sus-menționat se constată că, în materie contravențională, legiuitorul a instituit, prin norme imperative, un caz de competență teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga.
Totodata, art.159 pct.3 C. prevede ca necompetenta este de ordine publica în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
De asemenea, art.159 indice 1 alin.2 Cproc civilă statuează că necompetența teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți sau de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Așadar, având în vedere caracterul de ordine publică a normelor cuprinse în O.G. nr.2 /2001 precum și faptul că în prezenta cauză, locul săvârșirii contravenției este în ., județul Ilfov, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal atacat, locatie care se află in circumscripția Judecătoriei Cornetu, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și să decline competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cornetu, care este competentă să se pronunțe asupra fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. S. P. Expres S.R.L., cu sediul în ., ., județul Ilfov în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în sector 5, București, ., în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN/Thn.red.gr.MG/Ex.2/10.02.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6107/2014.... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 27/2014.... → |
---|