Plângere contravenţională. Sentința nr. 4989/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4989/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 14067/94/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILA NR.4989

Ședința publică de la 16.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul G. D. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 02.11.2013, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cererea legal timbrată. (f.12); la data de 16.07.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă; (f.16).

Instanța, încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 20.11.2013 a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petentul G. D. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 02._ întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.

În fapt, a arătat că în data de 02.11.2013 autovehiculul cu număr de înmatriculare_ deținut de Gedacor Impex S.R.L. și condus de G. D. a fost oprit în trafic în localitatea Voluntari, iar din verificările efectuate s-a constatat că acesta circula cu inspecția tehnică periodică expirată și fără asigurarea RCA valabilă, fapt pentru care s-a întocmit procesul verbal de contravenție contestat.

A apreciat nelegal procesul verbal, întrucât cele două contravenții pentru care a fost amendat nu a fost săvârșită de petent, respectiv inspecția tehnică periodică și RCA trebuiau făcute de firma la care este angajat, întrucât la acel moment circula în interes de serviciu.

A mai apreciat că procesul verbal a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale deși s-au constatat patru contravenții, pentru toate patru aplică amenda conform O.G. nr.2/2001 art.5 alin.2, fiind posibilitatea aplicării avertismentului.

În dovedirea plângerii contravenționale a depus înscrisuri.(f.4-5).

Plângerea contravențională legal timbrată. (f.12).

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, menținerea procesului verbal de contravenție încheiat ca legal și temeinic.

A arătat că în data de 02.11.2013 petentul a fost depistat pe . Voluntari, conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare_, fără a purta centura de siguranță, fără a avea asupra sa permisul de conducere, fără a deține polița valabilă RCA și fără a avea inspecția tehnică periodică valabilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/02.11.2013 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de_ de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 101 alin.1 pct.18; art.102 alin.1 pct.1; art.108 alin.1 litera a pct.3 din O.U.G. nr.195/2002 și prevederile art.48 din Legea nr.136/1995, întrucât în data de 02.11.2013 petentul a fost depistat pe . Voluntari, conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare_, fără a purta centura de siguranță, fără a avea asupra sa permisul de conducere, fără a deține polița valabilă RCA și fără a avea inspecția tehnică periodică valabilă.

Analizând cererea și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că, contestația este lipsită de temei, motiv pentru care va fi respinsă.

Procedând în acest mod, instanța apreciază în primul rând faptul că procesul – verbal a fost legal întocmit întrunind condițiile fond și de formă impuse de O.G. nr.2/2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate ori anulabilitate.

Astfel, faptele contestatorului constituie contravenție, sancțiunea fiind tot cea prevăzută de lege fără nicio legătură cu susținerile contestatorului.

Pe fondul cauzei, contestatorul nu a administrat nicio probă cu ajutorul căruia să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal, susținerile sale fiind lipsite de fundament juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Respinge contestația formulată de petentul G. D. cu domiciliul în București, ., Sector 2 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, sector 2, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 02.11.2013, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud.C.A.

Thn.red.gr.FG/4ex /

02.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4989/2014. Judecătoria BUFTEA