Plângere contravenţională. Sentința nr. 646/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 646/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 13174/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.646
Ședința publică de la 21.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte: R. V.-A.
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul T. Ș. și intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, inetervenientul forțat N. S. si asiguratorii .>,G. SA, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.02.2014, la data de 12.02.2013, la 20.02.2014 si apoi la 21.02.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.10.2012, sub nr._ /2013, petentul Ț. Ș. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 21.10.2012 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 21.10.2012 se deplasa cu autoutilitara Peugeot cu nr. de înmatriculare_ pe centura Bucureștiului către localitatea Voluntari, a efectuat virajul la stânga si a intrat pe drumul județean 200, moment in care a fost lovit din spate de autoturismul cu nr. de înmatriculare B 6 YXV.
In drept, plângerea nu a fost întemeiată.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 și a timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, insă, la solicitarea instanței a depus la dosar declarațiile șoferilor implicați in accidentul rutier si a solicitat judecata cauzei in lipsă.
În temeiul art.119 din OG nr.195/2002 instanța a dispus introducerea în cauză a celuilalt conducător auto, N. S. si a asiguratorilor .>,G. SA.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. Ș. domiciliat in localitatea Viperești . în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Al Județului Ilfov, cu sediul în București,. nr.7, sector 2, intervenientul forțat N. S. domiciliata in București, .. 354, ., . si asiguratorii .> cu sediul în București, sector 3, .. 3, . .> cu sediul în București, sector 1, .. 45, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2014.
Președinte,Grefier,
← Actiune in regres. Sentința nr. 5070/2014. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 155/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|