Pretenţii. Sentința nr. 2787/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2787/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 12535/94/2013

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILA NR. 2787

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 01.07.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: R. V. A.

GREFIER: D. F.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții (cerere cu valoare redusa), cerere formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA în contradictoriu cu pârâtul C. R..

La apelul nominal făcut in camera de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, constată cauza în stare de judecată și retine dosarul în pronunțare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2013 sub nr._ , reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA în contradictoriu cu pârâtul C. R., a depus formular de cerere ( în temeiul disp.art. 1025 și urm. din Codul de procedura civila) prin care solicita obligarea paratului la plata sumei de 918,69 lei reprezentând debit principal și cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii reclamanta arata că, între ea în calitate de furnizor de gaze naturale și debitorul C. R. s-au derulat raporturi contractuale în baza cărora reclamanta creditoare a livrat debitorului gaze naturale. Corelativ s-a născut ți obligația de plată a pârâtului conform facturilor emise de către reclamanta creditoare.

În drept, art. 1025 - 1032 NCPC.

In susținerea cererii s-au depus înscrisuri la dosar, filele 7-29 dosar.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.

Legal citată, paratul nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 01.07.2014, instanța din oficiu invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, reținând cauza în pronunțare pe excepție si pe fondul cauzei.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Potrivit art.56 alin.1 C.proc.civ. „Poate fi parte in judecata orice persoana care are folosinta drepturilor civile.”

De asemenea, potrivit art.35 C.civ. „Capacitatea de folosinta incepe la nasterea persoanei si inceteaza o data cu moartea acesteia.”

Din inscrisurile existente la dosarul cauzei instanta retine ca paratul a decedat la data de 02.11.2007.Prin urmare, decesul paratului a survenit inainte de promovarea de catre reclamanta a prezentei cereri de chemare in judecata.

In aceste conditii, instanta constata ca exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului, invocata din oficiu, se impune a fi admisa, astfel ca va fi respinsa cererea de chemare in judecata in consecinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N. LEGII

HOTARARE:

Admite excepția lipsei capacitații procesuale de folosința a paratului, invocata din oficiu.

Respinge acțiunea in consecința, formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA, cu sediul procesual ales la mandatar EOS KSI ROMANIA SRL, din București, .. 10 A, Clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâtul C. R., domiciliat în Tunari, ., Județul Ilfov.

Executorie.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publica, azi, 01.07.2014.

Președinte, Grefier,

pentru grefier aflat in C.O.

semneaza grefier-sef Sectie Civila

Red.RVA/DF/ 4 ex./23.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2787/2014. Judecătoria BUFTEA