Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2918/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2918/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 2219/94/2014
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.2918
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DE LA 07.07.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE GHIHANIŞ ALINA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere valoare redusă formulată de reclamanta S.C. U. A. S.A. împotriva pârâtei S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul forțat G. I. .
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 30.06.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.07.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.03.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta S.C. U. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta E. România Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul forțat G. I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5619,00 lei și a dobânzilor legale, cu cheltuieli de judecată
În fapt, a arătat că în data de 20.06.2013 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule. Autovehiculul marca Utilaj de Pneuri Terex 820 cu număr de înmatriculare 065-G. asigurat RCA la pârâta E. și autovehiculul marca KIA Ceed cu număr de înmatriculare_ asigurat CASCO la U. A.. Persoana răspunzătoare este G. I.. Persoana păgubită și asigurată CASCO U. este Unicredit Leasing Corporation IFN. în baza poliției . nr._.
În urma accidentului de circulație produs din vina asiguratului RCA E., reclamanta a achitat suma de 5.619,00 lei asiguratului CASCO și s-a subrogat în drepturile persoanei păgubite în temeiul art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011. În data de 21.01.2014 a depus avizarea de dauna către pârâta ocazie cu care a transmis toate
înscrisurile necesare în vederea realizării regresului, însă pârâta nu a achitat suma solicitată, fapt pentru care a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzilor legale
de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în conformitate cu art.64 alin.4 din Ordinul CSA nr.14/2011.
A precizat valoarea penalităților în cuantum de 89,90 lei și acordarea până la plata efectivă a debitului principal.
În drept a invocat dispozițiile art.194 Ncpc raport la art.1384 și urm. Codul civil, art.64 din Ordinul 14/2011.
În dovedirea cererii a depus la dosar un set de înscrisuri.(f.7-33).
Cererea este legal timbrată.(f.34)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 20.06.2013, intervenientul forțat G. I., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare 065 G., a produs din culpa sa un accident de circulație, fiind încheiată o constatare amiabilă.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantei iar în baza poliței de asigurare reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 5.619,00 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont nr. 180 din 04.11.2013 (fila 8).
Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare 065 G. al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Instanța reține că potrivit art. 1025 C. proc. civ., procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, valoarea cererii încadrându-se în limita impusă de legiuitor.
Având în vedere că pârâta nu a formulat niciun răspuns față de pretențiile reclamantei, instanța, în temeiul art. 1030 C.pr.civ. se va pronunța cu privire la cererea principală în raport de actele aflate la dosar la data pronuntarii.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 21.01.2014 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 7), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
In temeiul art. 2210 din cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientului forțat, la plata suma de 5.619,00 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 21.01.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanta instanța va obliga pârâta la plata către reclamanta a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 89,90 lei reprezentând dobândă legală penalizatoare de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculata începând cu data scadentei pana la data de 22.02.2014, precum și în continuare până la plata efectivă a debitului.
De asemenea in temeiul art. 453 C.p.c., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. U. A. S.A. cu sediul București, ..25, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord, Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul forțat G. I. cu domiciliul în ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.619 lei, reprezentând debit total neachitat, plus suma de 89,90 lei reprezentând dobândă legală penalizatoare de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculata începând cu data scadentei pana la data de 21.02.2014, precum și în continuare până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. G.
Red.jud. GA.
Thn.red.gr.FG/
5ex/18.08.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1450/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 5396/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|