Pretenţii. Sentința nr. 945/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 945/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 13721/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.945

Ședința publică din data de 20.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. K. B. S.R.L. și pe pârâta M. D., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 12.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.03.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.11.2012, sub nr._, reclamanta S.C. K. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei M. D. la plata sumei de 3.850,00 lei debit principal la care se adaugă dobânda legală conform dobânzii de referință BNR, de la data scadenței până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca că între părți s-au desfășurat relații comerciale având ca obiect produsele cosmetice menționate în factura fiscală nr. 491/09.09.2011.

Mai arată că pârâta, în calitate de cumpărător, avea obligația la plata sumei de 4.450,00 lei până la data de 09.10.2011, obligație ce a fost îndeplinită parțial, achitând 600 lei, rămânând astfel un rest de plată în cuantum de 3.850,00 lei.

Precizează reclamanta că factura fiscală nr. 491/09.09.2011 a fost recunoscută și acceptată la plată de către pârâtă.

În drept au fost invocate dispozițiile art.969, art.970 și art. 1073 din Codul civil, art.5/ din OG 9/2000.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus la dosar copie a facturii fiscale nr. 491/09.09.2011, mod de calcul al dobânzii, dovada plății parțiale a debitului.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 29.01.2014 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta nu s-a prezentat la termenul de administrare a probei cu interogatoriu.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Intre reclamanta si parata s-au desfasurat relatii comerciale pe baza de comanda urmata de executare, reclamanta livrand paratei produse cosmetice, astfel cum rezulta din factura fiscala nr. . nr. 491 emisa de reclamanta la data de 09.09.2011 (f. 4). Factura fiscala a fost acceptata in mod expres de parata, prin semnatura. Factura a fost emisa pentru suma de 4450 lei, facandu-se mentiunea pe aceasta ca s-a achitat suma de 600 lei la data de 17.10.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. De asemenea, potrivit art. 970 alin. 1 C.civ, convențiile trebuie executate cu bună-credință.

Pe de altă parte, instanța reține că în sarcina paratei operează o dublă prezumție relativă, respectiv de neexecutare a obligației contractuale și de culpă în neexecutarea obligației, în condițiile prevăzute de art. 1082 C.civ, potrivit cărora, „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea-i, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.

Pentru aceste considerente, in baza art. 969 si urmatoarele Cod civil, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 3850 lei reprezentand debit restant.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind dobanzile, instanta retine ca dobanda reprezinta echivalentul prejudiciului suportat de parte prin lipsirea unei sume de bani din patrimoniul acesteia. Prin urmare, in temeiul art. 1084 si urmatoarele cod civil raportat la prevederile O.G. nr. 9/2000, instanta va obliga parata si la plata dobanzii legale calculate de la data de scadentei facturii fiscale nr. 491/09.09.2011, respectiv de la data de 09.10.2011 pana la achitarea integrala a debitului.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, întrucât pârâta a căzut în pretențiile reclamantei, instanța o va obliga la plata catre aceasta a cheltuielilor de judecată: 437,7 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si 6 lei timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. K. B. S.R.L., cu sediul ales la S.C. IBS Professional Solutions S.R.L. în sector 1, București, .. 15, . cu pârâta M. D., cu domiciliul în Voluntari, .. 16A, J. Ilfov.

Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 3850 lei reprezentand debit restant la care se va adauga dobanda legala calculata de la data scadentei facturii fiscale nr. 491/09.09.2011 pana la data achitarii efective a debitului.

Obliga parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata 437,7 lei taxa judiciara de timbru si 6 lei timbrul judiciar.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN. /Thn.red.gr. MG//4 ex/ 30.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 945/2014. Judecătoria BUFTEA