Somaţie de plată. Sentința nr. 6049/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6049/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1760/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILĂ NR. 6049
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 NOIEMBRIE 2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditorul, C. L. VOLUNTARI- SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ având ca obiect somație de plată în vederea discutării perimării.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierului de ședință care arată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 18.06.2013.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cauzei și retine cauza în pronunțare.
I N S T A N T A,
Asupra acțiunii civile de față, introdusă de creditorul, C. L. VOLUNTARI- SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ cu petiția înregistrată la nr._ .
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.08.2013, când cauza a fost suspendată în baza art. 155 ind. 1 Codul procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an.
Văzând că în conformitate cu disp. art.248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea din oficiu.
Constata intervenita perimarea cererii de chemare in judecata privind pe creditorul, C. L. VOLUNTARI- SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ - Voluntari, ., Cod poștal_, J. ILFOV și pe debitorul, C. S. A. V. BRĂNEȘTI - Brănești, .. 1, Cod poștal_, J. ILFOV.
Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica, azi 11.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E.-M. I. A. E.
Red. I.E.M./thn E.A./14 Noiembrie 2014
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4520/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 4011/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|