Validare poprire. Sentința nr. 550/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 550/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 4890/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 550

Ședința publică de la 19.02.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - ALINA GHIHANIŞ

Grefier – R. U.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea M. F. B.V. în contradictoriu cu debitoarea .. și terțul poprit S.C. ROMANIA H. SA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2014, 05.02.2014, 12.02.2014, 19.02.2014.

I N S T A N T A,

P. cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B. la 24.02.2012 sub nr. _ creditoarea M. F. B.V. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea .. și terțul poprit S.C. ROMANIA H. SA. sa se dispuna validarea popririi încuviintate în dosarul nr.35/2012 al SCPEJ D. C.&D., obligarea terțului poprit la plata către creditoare a sumei de 73.523,95 lei.

În motivare creditoarea arată că prin încheierea nr. 339/_ pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ instanța a încuviințat executarea silită a debitoarei, în vederea recuperării unei creanțe certe, lichide și exigibile în sumă de 2.435.736,93 lei, reprezentând cuantumul total al titlurilor executorii constând în 41 bilete la ordin refuzate la plată din lipsă totală de disponibil.

În drept creditoarea a invocat prevederile art. 460 și urm. C.proc.civ.

În susținerea acțiunii creditoarea a depus la dosar înscrisuri( filele 4-131 dosar).

Terțul poprit a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și desființarea popririi.

În motivare terțul poprit a arătat că din totalul facturilor fiscale depuse de creditoare în sumă de 191.815,61 lei a achitat în integralitate prin plata și compensare contravaloarea facturilor în valoare de 152.744,45 lei, anterior comunicării adreselor de înființare a popririi și respectiv ulterior comunicării acestor adrese, în contul indicat de SCPEJ D. C.&D..

În drept terțul poprit a indicat prevederile art. 115 ind.2 C.proc.civ.

În susținerea întâmpinării terțul poprit a anexat dosarului înscrisuri depuse la fille 182-325 dosar.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

În temeiul titlurilor executorii (41 de bilete la ordin), creditoarea M. F. B.V. s-a adresat SCPEJ D. C. & D., solicitând executarea silită a debitoarei .., printre altele, prin poprire.

Executarea silită în forma popririi a fost încuviințată de către Judecătoria B. prin Încheierea pronunțată la data de 19.01.2012 în dosarul nr._ (f. 4).

În temeiul acestei încheieri, SCPEJ D. C. & D. a procedat la emiterea adresei de înființare a popririi în dosarul de executare nr.35/2012, adresă transmisă terțului poprit S C. ROMANIA H. SA. (f. 158), în considerarea sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează debitorului.

Înființarea popririi s-a dispus pentru suma datorată conform titlurilor executorii (41 de bilete la ordin), respectiv 2.435.736,93 lei.

Creditoarea menționează că terțul poprit a răspuns cu suma de 23.951,27 lei, dar din documentele contabile reiese că mai datorează suma de 73.523,95 lei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să admită validarea popririi dispusă de executorul judecătoresc prin adresa din data de 26.01.2012 și să oblige terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 73.523,95 lei.

Potrivit art. 3711 C.Proc.Civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu dispune altfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

Articolul 452 C.Proc.Civ., conform căruia sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Potrivit art. 453 alin. 1 poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Conform art. 460 C.Proc.Civ., dacă terțul poprit nu își mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi (alin. 1).

Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei (2). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente (3). După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută de art. 456, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu (alin. 4).

Terțul poprit datorează sume debitoarei în baza titlului executoriu reprezentat de contract de achiziții nr. P_780/26.01.2010, ulterior nr. FL 11/29.12.2010.

În aceste condiții, apreciind că obligația de plată a debitoarei față de creditoare este scadentă și poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, instanța urmează să valideze poprirea înființată în dosarul de executare nr. nr.35/2012 al SCPEJ D. C.&D. și să oblige pe terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 73.523,95 lei, sumele de bani datorate debitoarei.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și soluția de admitere a cererii de validare a popririi, instanța va obliga terțul poprit la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea M. F. B.V. cu sediul ales la SCA M. și Asociații din București, ., ..A, ., sector 3, contradictoriu cu debitoarea .. cu sediul în Afumați, . Dreapta nr.92, .. Ilfov și terțul poprit S.C. ROMANIA H. SA. cu sediul în București, ., etaj 4, sector 3.

Valideaza poprirea înființata de B. D., C. & D. în dosarul execuțional nr. 35/2012 și obligă terțul poprit să consemneze la dispoziția executorului judecatoresc suma de 73.523,95 lei, datorată debitoarei.

Obligă terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 10,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, astăzi, 19.02.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. GHIHANIȘROXANA U.

Jud. A.G./gref. RU/09.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 550/2014. Judecătoria BUFTEA