Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 5113/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5113/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-08-2015 în dosarul nr. 6289/94/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5113

Ședință publică din data de 26.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: F. IVENIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ASOCIAȚIA P. NORDIC CORBEANCA, având ca obiect acordare personalitate juridică.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează: obiectul cauzei - acordare personalitate juridică; stadiu procesual – fond, al doilea termen de judecată; lipsa taxei de timbru, dupa care,

Instanța din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.06.2015 sub nr._, petenta ASOCIAȚIA P. NORDIC CORBEANCA a solicitat înscrierea în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei B. a modificărilor aduse actului constitutiv.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: actul constitutiv, dovada sediului (contract de comodat), dovada disponibilității denumirii, dovada patrimoniului, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 2 din 04.06.2015, certificat de înscriere a persoanei juridice în registrul asociațiilor și fundațiilor.

Cererea nu a fost timbrată, motiv pentru care, prin încheierea din data de 24.06.2015, s-a dispus citarea petentei cu mențiunea de a achita suma de 100 lei taxă judiciară de timbru.

La termenul din 26.08.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a acțiunii.

Cerere întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.26/2000.

Analizând cauza prin prisma excepției invocate, reține:

Potrivit art. 12 lit. c din OUG 80/2013 cererile pentru dobândirea personalității juridice de către asociațiile fără scop lucrativ, fundații, uniuni și federații de persoane juridice fără scop lucrativ, precum și pentru modificarea actelor constitutive ale acestora se taxează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

Deși petenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 100 lei, nu s-a conformat acestei obligații.

Prin urmare, constatând că cererea nu a fost legal timbrată, instanța va admite excepția netimbrării și va anula cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Admite exceptia netimbrarii, invocată de instanță din oficiu

Anulează cererea privind pe petenta ASOCIAȚIA P. NORDIC CORBEANCA, cu sediul în com. Corbeanca, ., ., județul Ilfov, ca netimbrata.

Cu apel in 5 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 26.08.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. Ivenița

Red. jud. GA/teh.gr.FI/4ex/2com/07.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 5113/2015. Judecătoria BUFTEA