Actiune in regres. Sentința nr. 2742/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2742/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 6257/94/2014

R. -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.2742

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DE LA 04.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta C. I. LORINC în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul M. O..

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 23.04.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 04.05.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 08.07.2014 sub nr._ reclamanta C. I. Lorinc a chemat în judecată pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 100.000 lei cu titlu de daune morale, către reclamantul C. I. Lorinc, în calitate de parte vătămată, în urmă producerii accidentului rutier din data de 18.05.2013, reprezentând prejudiciul suferit. (70-80 de zile îngrijiri medicale în vederea recuperării).

În motivarea acțiunii, a arătat că în data de 18.05.2013, numitul M. O., a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, iar din cauza vitezei excesive și pe fondul oboselii acesta a pierdut controlul volanului, tamponându-se cu remorca cu număr de înmatriculare_, ce se afla staționată pe prima bandă de mers.

În urma impactului C. I. Lorinc a suferit o . vătămări corporale necesitând circa 70-80 dev zile îngrijiri medicale.

În data de 19.08.2013, S.C. Centrul European de Despăgubiri S.R.L., în calitate de mandatar al reclamantei C. I. Lorinc, notifică S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. despre prejudiciul suferit de către aceasta, ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 18.05.2013, solicitând plata despăgubirilor în cuantum de 100.000 lei, cu titlu de daune morale.

În conformitate cu dispozițiile art. 1349 alin. 1 cod civil - "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede faptul că "cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral". Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

Din enunțul relevat anterior rezultă că pentru angajarea obligației făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situația anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții:

1) existența unui prejudiciu;

2) comiterea unei fapte ilicite;

3) stabilirea unei legături de cauzalitate dintre acesta și consecințele dăunătoare produse și

4) vinovăția făptuitorului.

Astfel, de esența răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, acestea fiind niște condiții obiective în absența cărora nu se poate stabili obligația de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăția, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancționării sale, prin angajarea obligației de despăgubire a victimei. Prin urmare, prin raportare la cele menționate anterior, apreciem că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1349 Cod civil. În ceea ce privește persoană obligată la repararea prejudiciului suferit de către reclamant, dispozițiile cu caracter special ale Legii nr. 136/1995 - legea asigurărilor și reasigurărilor din R., actualizată stipulează:

- art. 41 – „În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil."

- art. 42 - "Drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei".

- art. 44 - "Asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului."

- art. 49 - "În cazul producerii unui prejudiciu prin accidente de vehicule, asigurătorul de răspundere civilă va fi cel care va acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați" .

- art. 50 - "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv."

Mai mult decât atât, dispozițiile cu caracter special prevăzute în Anexă la Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011- NORME privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, modificat prevăd:

- art. 1. - "În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările În R., cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului" .

- art. 26. - ,,(1) Asigurătorul R.C.A. are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă".

După producerea accidentului și după îndeplinirea obligațiilor prevăzute de normele legale în vigoare, părții vătămate îi revine dreptul la reparație, respectiv dreptul de a pretinde asiguratorului să plătească suma de bani reprezentând despăgubiri aferente accidentului auto, sub sancțiunea constrângerii de către stat, iar Asiguratorului îi revine obligația corelativă de a repara prejudiciul, prin plata creanței. Din momentul producerii prejudiciului ca urmare a săvârșirii unei faptei ilicite de către proprietarul/utilizatorul vehiculului asigurat cu polița R.C.A., în patrimoniul persoanei vătămate (terța parte) se naște un drept de creanță împotriva Asiguratorului acestuia (proprietarului/ utilizatorului vehiculului). Astfel, partea vătămată devine creditorul Asiguratorului R.C.A..

Obligația de plată a asiguratorului R.C.A. față de victima accidentului rutier izvorăște, în primul rând, din: contractul de asigurare R.C.A. și singura condiție pentru nașterea acestei obligații, dacă asiguratul R.C.A. a plătit prima de asigurare, este producerea evenimentului asigurat. Îndeplinirea obligațiilor legale de către Asigurătorul R.C.A. nu este condiționată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești în cauza respectivă, ci de producerea evenimentului rutier ce stă la baza perfectării contractului de asigurare.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei corespondența purtată de reclamantă cu asigurătorul, notificări, notificări făcute de Centrul European de Despăgubiri către pârâtă, în vederea achitării sumei de 65.000 lei, acte medicale, Ordinul Parchetului de clasare a cauzei penale, referatul întocmit de poliție în acest sens.

Pârâta a depus o întâmpinare solicitând reducerea cuantumului despăgubirilor, practica instanțelor fiind în sensul că, media despăgubirilor acordate pentru o zi îngrijiri medicale, este de 301/lei (pentru vătămări ce au necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale).

Făcându-se o medie, se ajunge la suma de 344 lei/zi de îngrijiri medicale.

Astfel, să se constate că repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, însă sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri excesive pentru autorul pagubei (inculpatul) și nici venituri nejustificate pentru persoana lezată. Suferințele psihice determinate de accident, îndreptățește partea reclamantă la acordarea daunelor morale, nu însă și la cuantumul pretins, situație în care instanța de judecată va avea în vedere la stabilirea acestui cuantum acordarea unei reparații corespunzătoare, ceea ce presupune măsurarea amplorii reale a prejudiciului și o strictă echivalare în drepturi bănești.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitat, a considerat că este excesiv, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale care au fost acordate pentru leziunile suferite de partea vătămată. Totodată, în ceea ce privește cuantumul exagerat al pretențiilor solicitate de reclamant, a solicitat să se constate că se află în fața unei solicitări de despăgubiri exagerate, ce excede cu mult practica judiciară în materie, iar admiterea lor într-un asemenea cuantum nejustificat ar crea un precedent periculos pentru justiție în sine, cât și pentru echitate, deoarece ar fi de natură să provoace un dezechilibru sub forma unei îmbogățiri fără justă cauză.

Analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, instanța reține că, reclamanta a fost victima unui accident de circulație, produs în data de 18.05.2013, suferind leziuni corporale ce au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Reclamanta a început efectuarea unor demersuri, prin S.C. Centrul European de despăgubiri S.R.L., în vederea recuperării prejudiciului cauzat de la pârâtă (asiguratorul cu care persoana vinovată de producerea pagubei avea încheiată asigurarea).

Demersurile comune efectuate de reclamantă și respectiva societate au rămas fără rezultat, aceasta fiind nevoită să se adreseze instanței.

Față de cele reținute și în temeiul art.1349 C. Civil raportat la art.41-50 din Legea nr.136/1995 va fi admisă în totalitate acțiunea reclamantei.

Susținerile pârâtei cu privire la diminuarea sumei pretinse, în limita sumelor indicate, sunt lipsite de suport juridic.

Este evident faptul că, reclamanta, a suportat un prejudiciu material și unul moral, care nu se pot confunda.

Pe de o parte, s-au făcut cheltuieli pentru recuperarea sănătății reclamantei, aceasta suferind singură prejudiciul material (de exemplu diferența dintre salariu și indemnizația pentru concediul medical)

Prejudiciul material se împletește cu cel moral, astfel că nu pot fi avute în vedere susținerile pârâtei.

Daunele morale (cum ar fi imposibilitatea participării la un concert, imposibilitatea participării la un examen de promovare) fac ca eventualele criterii de apreciere să nu poată fi avute în vedere strict aritmetic.

În speță, pretențiile reclamantei sunt apreciate ca fiind rezonabile, astfel că, acțiunea urmează a fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta C. I. LORINC cu domiciliul ales la C.. Av. M. M. S. în București, ..29-31, Etaj3, Sector 3 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul Oraș Voluntari, Șoseaua București Nord, Nr. 10, Global City Business Park-Clădirea O23, etaj 4, județ Ilfov și intervenientul intervenientul M. O. cu domiciliul în Singeorgiu de M., ..1175, Județul M..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 100.000 lei.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. A. F. G.

Red.jud.C.A..

Thn.red.gr.FG/5ex /

15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2742/2015. Judecătoria BUFTEA