Plângere contravenţională. Sentința nr. 2768/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2768/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 7932/94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă Nr. 2768
Ședința publică de la 05.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. M. P.
Grefier P. M. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent M. D. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională . NR._/29.07.2014.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 27.04.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 05.05.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrata la data de 11.08.2014 pe rolul acestei instanțe, petentul în contradictoriu cu intimata a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/29.07.2014.
În motivarea cererii, petentul a arătat că se deplasa pe DJ 101 în localitatea Corbeanca iar la intersecția cu DN1 a fost oprit de un agent de poliție care l-a sancționat pentru faptul că nu ar fi acordat prioritate de trecere autovehiculelor care se deplasau pe sensul de mers Ploiești către București. Petentul a învederat faptul că nu a deranjat la . ceilalți participanți la trafic, iar la rubrica CNP-ul contravenientului în loc de cifra 1 s-a menționat cifra 7, considerând că nu există identitate între făptuitor și contravenient.
În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martorul asistent P. A. și interogatoriul intimatei, atașând cererii copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe înscrisuri (f. 4-6).
Intimata a depus întâmpinare solicitând instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că în fapt, situația descrisă de petent în contestație nu corespunde realității.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
La termenul din data de 16.03.2015, în temeiul art. 258 alin 1 C.pr.civ., instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul asistent P. A., pe care instanța l-a audiat la termenul de judecată din 27.04.2015.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, deoarece la data de 29.07.2014 ora 16:54 timp ce conducea autovehiculul cu nr._ pe DJ 101 aflându-se singur în autovehicul iar la intersecția cu DN1 a executat manevra de stânga către Ploiești neacordând prioritate de trecere autovehiculelor care circulau pe DN1 din direcția Ploiești către București pe banda a II-a.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Eroarea materială cu privire la o cifră din cuprinsul CNP-ului contravenientului conduce la anularea procesului verbal de contravenție în condițiile în care petentul dovedește existența unei vătămări procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Se reține că petentul nu a făcut dovada unor asemenea vătămări procesuale.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost semnat de martorul asistent P. A., audiat în prezenta cauză, recunoscând semnătura sa de pe procesul verbal de contravenție.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. c) din O.U.G. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) lit. c) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;”.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia disp. art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară.
Instanța reține că jurisprudența C.E.D.O. (cauza A. c. României, no_/03, 60, 4 oct. 2007) nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzută de O.G. nr.2/2001 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 255 C.pr.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.
Instanța apreciază că petentul nu a dovedit contrariul celor reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție, nu a solicitat probe pentru a dovedi susținerile și apărările formulate.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție . nr._/29.07.2014 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Mehedintu D. - sector 5 București, . in contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov - sector 2 București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2015.
PreședinteGrefier
B. M. PetronelaPopescu M. C.
Red Jud. BMP
Tehnodact BMP 4ex/12.06.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 2742/2015. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Hotărâre din 27-05-2015,... → |
---|