Actiune in regres. Sentința nr. 7642/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7642/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 7642/2015

Dosar nr._

JUDECĂTORIA B.

Sentința civilă nr.7642

Ședința publică de la 06.11.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE F. A. L.

GREFIER C. L.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată, privind pe reclamanta .- prin reprezentant . și pe pârât . REASIGURARE SA si intervenient H. O. C., având ca obiect acțiune in regres.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.10.2015, apoi la 30.10.2015 si la 06.11.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta .- prin reprezentant . în contradictoriu cu pârâta . terțul intervenient intervenient H. O. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.331,07 lei reprezentând debit neachitat de pârâtă, obligarea acesteia la plata sumei de 219,33 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% /zi de întârziere, respectiv 7,33 lei pe zi corespunzător a 15 zile de întârziere, calculate de la data de 01.10.2014 și până la data de 31.10.2014, plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare până la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 10.07.2014 s-a produs un accident de circulație in care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._ si autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă potrivit politiei nr._, in urma căruia s-a stabilit culpa exclusiva a intervenientului H. O. C. A fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 7.331,07 lei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349 al.1 și 2 C.civ, art. 1349, art. 2210 C.civ., Legea nr. 136/1995 și disp. Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor si s-a solicitat judecata cauzei in lipsă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru conform OUG 80/2013.

La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 6-23).

Legal citat, terțul intervenient nu a depus întâmpinare și nici nu a fost prezent in fața instanței de judecată.

Legal citată, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat ca debitul a fost achitat.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 10.07.2014 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Despăgubirea în cuantum de 7.331,07 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 07.01.2015, aceasta recunoscând astfel debitul.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 15.09.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 7.331,07 lei de la data scadenței, 01.10.2014 până la data de 07.01.2015, data achitării integrale a debitului principal.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitoarea, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească creditoarei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 491,55 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.350 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte cererea formulata de reclamanta .- prin reprezentant . cu sediul ales la Cabinet Individual de avocat R. C. in sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4, județul Ilfov si intervenientul forțat H. O. C. domiciliat in B., ., județ B..

Ia act de achitarea debitului principal în cuantum de 7.331, 07 lei.

Obligă pârâta . la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 7.331, 07 lei de la data scadenței, 01.10.2014 până la data de 07.01.2015, data achitării integrale a debitului principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 491,55 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.350 lei onorariu avocat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.11.2015.

P., Grefier,

F. A. L. C. L.

Red: jud FAL/ tehnored CL

5 ex/27.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 7642/2015. Judecătoria BUFTEA