Actiune in regres. Sentința nr. 7641/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7641/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 7641/2015
Dosar nr._
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr.7641
Ședința publică de la 06.11.2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE F. A. L.
GREFIER C. L.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată, privind pe reclamanta .- prin reprezentant . și pe pârât . REASIGURARE SA si intervenient P. Nușa, având ca obiect acțiune in regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.10.2015, apoi la 30.10.2015 si la 06.11.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta .- prin reprezentant . în contradictoriu cu pârâta . terțul intervenient intervenient P. Nușa, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.981,19 lei reprezentând debit neachitat de pârâtă, obligarea acesteia la plata sumei de 59,43 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% /zi de întârziere, respectiv 1,98 lei pe zi corespunzător a 30 zile de întârziere, calculate de la data de 01.10.2014 și până la data de 31.10.2014, plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare până la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 16.06.2014 s-a produs un accident de circulație in care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._ si autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă potrivit politiei nr._, in urma căruia s-a stabilit culpa exclusiva a intervenientului P. Nușa. A fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 1.981,19 lei .
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349 al.1 și 2 C.civ, art. 2210 C.civ., Legea nr. 136/1995 și disp. Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor si s-a solicitat judecata cauzei in lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru conform OUG 80/2013.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 6-19).
Legal citat, terțul intervenient nu a depus întâmpinare și nici nu a fost prezent in fața instanței de judecată.
Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 16.06.2014 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.
Despăgubirea în cuantum de 1.981,19 lei a fost achitată de societatea reclamantă, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin. 2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din codul civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 1.981,19 lei reprezentând indemnizația achitată.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 15.09.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 01.10.2014 până la data achitării integrale a debitului principal.
În temeiul art. 451-453 C.pr.civ., instanța va admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 163,68 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.350 lei onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de reclamanta .- prin reprezentant . cu sediul ales la Cabinet Individual de avocat R. C. in sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4, județul Ilfov si intervenientul forțat P. NUȘA domiciliata in Rm. V., .. 15, ., ..
Obligă pârâta . la plata către reclamantă a sumei de 1.981,19 lei reprezentând debit principal.
Obligă pârâta . la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 1.981,19 lei de la data scadenței, 01.10.2014 până la data achitării integrale a debitului principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 163,68 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.350 lei onorariu avocat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.11.2015.
P., Grefier,
F. A. L. C. L.
Red: jud FAL/ tehnored CL
5 ex/27.11.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 7651/2015. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 7642/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|