Actiune in regres. Sentința nr. 5325/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5325/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 9622/94/2014
R. -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.5325
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres - lămurire dispozitiv – formulată de reclamantele V. A. VERSICHERUNG AG și I. INDISTRIE GMBH în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare – REASIGURARE S.A. și intervenientul S. C..
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele: la data de 10.08.2015 reclamantele V. A. Versicherung AG și I. Indistrie GMBH au formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.4115/18.06.2015 cu privire la data scadentei penalităților de întârziere acordate în favoarea reclamantelor.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10.08.2015 reclamantele V. A. Versicherung AG și I. Indistrie GMBH au formulat cerere de lămurire a sentinței civile nr. 4115/18.06.2015 cu privire la omiterea instanței de a preciza „data scadentei”
A arătat că „data scadentei”, penalităților de întârziere acordate în favoarea reclamantelor, prin hotărâre este data introducerii acțiunii, respectiv 11.09.2014.
În drept, a invocat dispozițiile art.443 C..
Analizând cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4115/18.06.2015, instanța, va admite cererea și va dispune lămurirea dispozitivului sentinței civile 4115/18.06.2015, în sensul că data scadentei este 11.09.2014, dată la care începe să curgă penalitățile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantele V. A. VERSICHERUNG AG și I. INDISTRIE GMBH ambele societăți cu sediul ales la Av. M. V. în București, ..2, ., Etaj 6, Apartament 78, Sector 3 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE – REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul S. C. cu domiciliul în ., ., Scara 1, Apartament 64, Județul Cluj.
Dispune lămurirea dispozitivului sentinței civile 4115/18.06.2015, în sensul că data scadentei este 11.09.2014, dată la care începe să curgă penalitățile.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A. F. G.
Red.jud C.A..
Thn.red.gr.FG/ 6ex /
28.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5387/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5365/2015.... → |
---|