Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4749/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4749/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 4312/94/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4749

Ședință din Camera de Consiliu din data de 07.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: F. IVENIȚA

Pe rol pronunțarea în cauza civila privind pe reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârâta . REASIGURARE SA, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 15.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.06.2015, apoi la data de 07.07.2015 pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 15.05.2014 sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 841,45 lei, fără alte dobânzi și penalități, precum și la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru).

În motivare reclamanta a arătat că la data de 02.11.2012 a fost soluționat dosarul nr._ de către Judecătoria B., în care a fost admisă acțiunea reclamantei față de pârâta din prezenta cauză. Pentru serviciile societății de avocatură care a reprezentat reclamanta în dosarul susmenționat, s-a achitat suma de 841,45 lei, solicitându-se obligarea pârâtei la plata acesteia (filele 8-19).

Cererea fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.274 Codul de procedură civilă, art. 998-999 Cod civil, și art. 31 din Legea 51/1995. Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4974/02.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de către reclamanta din prezentul dosar și a fost obligată pârâta la plata sumei de 126 lei debit si suma de 1006,36 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 29.10.2011 până la data de 27.02.2012, precum si penalitatile care vor curge in continuare pana la plata data de 20.04.2012 și suma de 707,53 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu ocazia soluționării cauzei anterior menționate, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de aceasta cu derularea procesului, respectiv la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, însă nu și a cheltuielilor reprezentând onorariu avocat, motiv pentru care reclamanta a formulat prezenta acțiune, recurgerea la prezentul mijloc procedural subzistând cu condiția respectării termenului general de prescripție și cu condiția dovedirii îndeplinirii cerințelor răspunderii civile delictuale.

Reclamanta, în dosarul nr._, a încheiat cu SCA „C. & Asociații” un contract de asistență juridică în temeiul căruia a fost emisă de SCA „C. & Asociații” factura fiscală nr._/ 15.11.2013 (f. 12), iar reclamanta a achitat suma de 841,45 lei cu titlu de onorariu.

Instanța constată că este aplicabilă procedura cererii de valoare redusă având în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1025 C.pr.civ.

De asemenea, instanța constată că dreptul reclamantei de a recupera cheltuielile de judecată s-a născut la data la care partea adversă a căzut în pretenții, și anume la data rămânerii definitive prin nerecurare a sentinței civile nr. 4974/02.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Potrivit art. 274 alin. (1) C.pr.civ. din 1865, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Instanța reține că a cădea în pretenții înseamnă a pierde procesul, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată aflându-se culpa procesuală. Instanța reține că pârâta a căzut în pretenții în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, acțiunea promovată de reclamantă împotriva sa fiind admisă integral.

Dacă partea omite sau nu dorește sa solicite cheltuielile de judecata în cursul procesului, ea este în drept sa le solicite pe cale separată, daca nu a renunțat la acest drept.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor instanța reține că, într-adevăr, în temeiul art. 274 alin. 3 C. proc. civ., cheltuielile constând în onorariul avocatului pot fi reduse în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. Însă, în concret, în prezenta cauză, nu pot fi identificate temeiuri pentru reducerea onorariului avocatului, dat fiind faptul că onorariul perceput de avocatul reclamantei este justificat față de activitățile desfășurate de acesta.

În consecință, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 841,45 lei, cu titlu de onorariu avocat în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B..

Referitor la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Așadar, în temeiul art. 451 alin. (1) C.pr.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul ales la Societate Civila, C. & Asociatii, în Bucuresti, ., ., mezanin, sectorul 3, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, .. 4, județul Ilfov.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 841,45 lei, reprezentând debit total neachitat.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. Ivenița

Red. jud. GA/teh.gr.FI/ 4ex/2com/ 21.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4749/2015. Judecătoria BUFTEA