Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 119/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 119/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 6873/94/2014

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.119

Ședința din Camera de Consiliu

din data de 15.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: F. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. U. A. S.A. pe pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul M. G. M., având ca obiect cerere valoare redusă.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; cererea legal timbrată. (f.2); la data de 22.12.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare (f.41);

Instanța, încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 25.07.2014, sub nr._, reclamanta S.C. U. A. S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta . Reasigurare SA la plata sumei de 1957,21 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către reclamantă în temeiul asigurării facultative CASCO; precum și la plata dobânzii legale de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în conformitate cu art.64 alin.4 din Ordinul CSA nr.14/2011.

În fapt, a arătat că în data de 13.02.2014 interveneintul forțat M. G. M. în timp ce conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, avariind autovehiculul F. Punto V. cu număr de înmatriculare_ .

Autovehiculul cu număr de înmatriculare_ era asigurat cu polița RCA la societatea pârâtă. Autovehiculul F. Punto V. cu număr de înmatriculare_ era asigurat la S.C. U. S.A. cu polița AV nr._.

Având în vedere că în urma accidentului de circulație produs din culpa asiguratului RCA E., reclamanta a fost nevoită să achite suma de 1.957,21 lei asiguratului CASCO. S-a subrogat în drepturile persoanei păgubite în temeiul art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011, iar la data de 19.06.2014 a depus avizarea de daune către pârâtă, ocazie cu care s-a transmis toate înscrisurile necesare în vederea realizării regresului. Cu toate acestea pârâta nu a înțeles să achite suma solicitată.

A precizat că valoarea penalităților până la data intrării prezentei în vigoare este de 33,27 lei, a solicitat acordarea acestora până la plata efectivă a debitului principal.

În drept, a invocat ca temei legal dispozițiile art.194 Ncpc raportat la art.1384 și urm. Codul Civil, art.64 din Ordinul nr.14/2011.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare (f.10-34).

Cererea a fost legal timbrată.(f.2).

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că nu a achitat suma de 1957,21 lei, dar dosarul a fost propus la plată. (f.41).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 din Codul Civil potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 din Codul Civil conform căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de dauna reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 2210 din Codul civil se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. În consecință, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând ca, în baza art.49 din Legea 136/1995, să oblige pârâta la plata sumei de 1957,21 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor achitate de reclamantă. Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite și celelalte capete de cerere și va obliga pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,1 % /zi întârziere începând cu data de 04.iul. 2014 și până la achitarea debitului

In temeiul art. 453 alin.1 Cod procedura civila, având in vedere culpa procesuala a paratei, instanța o va obliga la 50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. U. A. S.A. cu sediul în București, ..25, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, . Ilfov și intervenientul forțat M. G. MIHAILL cu domiciliul în ., ., ., Apartament 74, Județul Ilfov.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de la 1957,21 lei.

Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,1 % /zi întârziere începând cu data de 04. iul. 2014 și până la achitarea debitului

Obligă pârâta să plătească reclamantei 50 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red. CA./Tehnored. FG/

02.02. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 119/2015. Judecătoria BUFTEA