Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1754/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1754/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 3803/94/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 1754
Ședință publică din data de 23.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: F. IVENIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMANIA SRL și pe pârâti B. I. N., B. G., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în Camera De Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, stadiu procesual - fond, obiectul cererii – cerere cu valoare redusă, depunerea la data de 10.02.2015, prin serviciul registratura, de către reclamantă a unei cereri de renunțare la judecată.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2014 sub numarul_, reclamanta . ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâti B. I. N., B. G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtilor la plata sumei de 2648,24 lei reprezentând valoarea obligației principale, cu obligarea acestora la plata unor penalități de 0,10 % zi de întârziere, din valoarea soldului restant, respectiv suma de 443,57 lei, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți a intervenit contractul de închiriere nr. B3/544/_, obiectul contractului constând în închirierea dreptului de folosinta asupra unui dispozitiv medical pentru tratamentul afectiunilor respiratorii, prin care pârâti se obligau să achite contravaloarea accesoriilor vândute, precum si lunar, suma prevăzuta cu titlul de chirie.
Reclamanta arată că au fost încălcate prevederile art. 4.5 din contractul de închiriere, întrucât facturile emise în perioada 24.04._14, în valoare de 2648,24 lei nu au fost achitate, iar valoarea dobânzii penalizatoare a ajuns la suma de 443,57 lei.
In drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1025-1032 Codul de procedură civilă.
În sustinerea cererii s-au depus un set de înscrisuri, respectiv filele 7-40 și s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâti, legal citati, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, ca urmare a achitarii integrale a sumelor de bani solicitate de reclamantă.
La data de 10.02.2014, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată.(f.55).
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la cererea de renunțare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 406 N.Cod procedură civilă, reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședința de judecată.
Instanța constată că cererea de renunțare la judecată a reclamantei înregistrată la data de 10.02.2015, a fost formulată înainte de primul termen de judecată, prin urmare va lua act de renunțarea reclamantei la judecată fără a fi necesar consimțământul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată reclamanta . ROMANIA SRL, cu sediul în Iași, .. 42, . Iași, și pe pârâti B. I. N., B. G., ambii cu domiciliul în Voluntari, ., judetul Ilfov.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. Ivenița
Red. jud. GA/teh.gr.FI/5 ex/3 .
← Pretenţii. Sentința nr. 1829/2015. Judecătoria BUFTEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1175/2015. Judecătoria... → |
---|