Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7050/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7050/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 7050/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.7050

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE 23.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - L. C. R.

GREFIER – F. D.

Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta . SA, cu sediul In ..41-43, sector 1, Bucuresti, in contradictoriu cu pârâtul I. N., domiciliciat in ., Stefanestii de Jos, Ilfov.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 16.10.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, hotarand urmatoarele.

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. - Secția Civila, sub nr._ la data de 20.04.2015, reclamanta . SA a solicitat in contradictoriu cu pârâtul I. N., emiterea unei cereri de valoare redusa cu privire la suma de 4421.81 lei – contravaloarea energie electrică.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, între reclamantă și pârât s-au derulat raporturi contractuale, acestuia fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I nr. 623 din 21 decembrie 1999 și Ordinul nr.5 din 21 februarie 2003, privind modificarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice . Reclamanta avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către Societatea furnizoare.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.1270, 1516,1535 Cod civil, art.1025-1030 Cod procedură civilă.

Cererea este legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 200 lei.

In dovedirea acțiunii, reclamanta a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, o . documente (filele 14-39).

La termenul de judecata din data de 16.10.2015, instanța, în temeiul art.258 C.proc.civ., a încuviințat pentru reclamantă - proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, proba considerata pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

In fapt, între părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din data de 17.06.2011 pentru locul de consum din judetul Ilfov, Stefanestii de Jos, . 37).In temeiul contractului reclamanta a emis o . facturi fiscale, aflate in copie la dosar, in valoare totală de 4421.81 lei (filele 16-41).

Reclamanta a solicitat prin prezenta actiune, obligarea paratului la plata sumei de 4421.81 lei – contravaloarea facturi fiscale energie electrică.

Analizand cererea formulată de către reclamanta în raport cu dispozițiile art.1025-1.032 C.proc.civ., instanța apreciază că procedura speciala privind cererile de valoare redusa este aplicabilă în cauza de față, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1.025 alin.1 C.proc.civ., respectiv valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Astfel, se pretinde executarea de catre pârât a unor creante constand in plata unor sume de bani, creante care îsi au izvorul in temeiul unor facturi fiscale, emise în baza contractului încheiat intre părti.

Desi facturile fiscale atasate la dosarul cauzei, nu poarta semnatura paratului, totusi acestea au fost emise in baza contractului incheiat intre parti, semnat de parat. In continutul acestor facturi, a fost mentionat in mod expres numarul contractului in baza caruia au fost emise.

Potrivit art.277 alin.2 din Noul C.proc.civ., „inscrisul nesemnat, dar utilizat in mod obisnuit in exercitiul activitatii unei intreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului sau..”

Prin urmare, raportat la aceste dispozitii legale, aceste facturi fiscale fac dovada cuprinsului lor.

Totodata, creantele sunt certe si lichide, conform art.662 alin.2 si 3 din Noul C.proc.civ., în sensul că existenta si întinderea lor rezultă din cuprinsul facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei, si exigibile, deoarece data scadentei fiecarei facturi fiscale s-a împlinit.

Mai mult decat atat, paratul si-a însusit contractul incheiat cu reclamanta, prin semnatură, neaducand însă nicio dovadă a plății debitului restant si necontestand cuantumul acestuia.

De asemenea, desi paratului i s-a comunicat actiunea si factura fiscala anexata, aceasta nu a raspuns in termenul prevazut de art.1029 alin.4 din Noul C.proc.civ., astfel ca instanta apreciaza acest fapt ca fiind o recunoastere a pretentiilor reclamantei.

In consecinta, prin probele administrate in cursul judecatii, creditoarea a facut dovada pretentiilor sale in ceea ce priveste debitul restant, in cuantum de 4421.81 lei, reprezentand contravaloare energie electrică furnizată, motiv pentru care va admite capatul principal de cerere.

In ceea ce priveste majorarile de întarziere solicitate de catre reclamanta, instanta retine ca, potrivit art.11 din contract, „neachitarea facturii de către consumator in termen de 30 de zile de la data scadentei atrage dupa sine penalitati de intarziere”.

F. de faptul ca termenul scadenței a expirat, iar paratul nu a făcut dovada achitarii debitului restant, instanța apreciază acest capat de cerere, ca fiind întemeiat.

Față de cele menționate, având în vedere dispozițiile art.1.025-1032 C.proc.civ., instanța va admite acțiunea având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta . SA, in contradictoriu cu pârâtul I. N.. In acest sens, instanta va obliga pârâtul sa achite reclamantei, suma de 4421.81 lei - reprezentand contravaloare consum energie electrică și 148.82 lei - cu titlu de penalitati de întarziere, conform modului de calcul de la dosar.

In temeiul art.1031 din Noul C.proc.civ., instanta va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 200 lei - cu titlu de cheltuieli de judecata, respectiv taxa judiciara de timbru, conform art.6 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013.

Conform art.1030 alin.3 C.proc.civ., prezenta hotarare este executorie de drept.

Potrivit art.1032 alin.1 C.proc.civ., prezenta hotarare este supusa numai apelului la Tribunalul Ilfov, în termen de 30 de zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusa formulata de catre reclamanta . SA, cu sediul In ..41-43, sector 1, Bucuresti, in contradictoriu cu pârâtul I. N., domiciliat in ., Stefanestii de Jos, Ilfov, citat și prin publicitate.

Obligă pârâtul sa achite reclamantei, suma de 4421.81 lei – reprezentand contravaloare facturi energie electrică și148.82 lei - cu titlu de penalitati de întarziere.

Obliga pârâul sa achite reclamantei suma de 200 lei - cu titlu de cheltuieli de judecata.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov, care se depune la Judecătoria B..

Data în Camera de Consiliu si pronuntata în sedinta publica, azi, 23.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. R. F. D.

Red.RLC/DF/4 ex./10.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7050/2015. Judecătoria BUFTEA