Plângere contravenţională. Sentința nr. 7047/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7047/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 7047/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL I.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7047

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE 23.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - L. C. R.

GREFIER – F. D.

Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă având ca obiect, ,, plângere împotriva procesului verbal de contravenție,, formulată de petentul C. N., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I..

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 16.10.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, hotarand urmatoarele.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ la data de 15.04.2015 petentul C. N. a formulat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. I.-SERVICIUL RUTIER, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.02.2015, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În motivare, petentul a arătat, în esență că, la data de 21.02.2015, a circulat Dn2 km14+00 cu auto marca WV pe DN2 din direcția Urziceni catre Bucuresti cu nr._ cu viteza de 64 km/h in localitate depășind viteza legală cu peste 14 km fiind filmat si înregistrat cu aparatul radar Autovision montat pe autospeciala MAI34337..

Precizează că, că agentul de politie a avut o atitudine necorespunzătoare, a formulat obiecțiuni pe care acesta nu le-a menționat în procesul verbal, spunându-i că dacă vrea să se convingă de viteză să acționeze in judecată.

În drept se invoca OG nr.2/2001..

A anexat plângerii procesul-verbal de contravenție CP nr._/21.02.2015, in copie si carte de identitate, in copie.

Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, potrivit disp. art. 19 din OUG nr.80/2013 (fila 6).

Intimatul a depus la dosarul cauzei, la data de 11.08.2015, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că agentul de politie i-a adus la cunostinta petentului viteza cu care a circulat, normele de lege incalcate si a procedat la intocmirea procesului verbal, fiind respectate prevederile art. 16 si 17 din OG nr.2/2001. Aparatul cu care a fost inregistrata viteza este verificat metrologic si declarat corespunzator.

În drept, a invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă.

În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei inregistrarea video ( plic fila 15), buletin de verificare metrologică si proces verbal de atestare (f 16,18).

La termenul de judecată din 16.10.2015, instanța în temeiul art. 258 cu referire la art. 254-255 Cod procedură civilă a încuviințat petentului și intimatei proba cu înscrisurile de la dosar si proba video, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.02.2015 petentului i s-a aplicat ca sancțiune contravențională principala amenda în cuantum de 1695 lei pentru nerespectarea prevederilor art.121 alin.1 din ROUG nr.195/2002 si sancțiunea a 2 puncte de penalizare, în temeiul art.99 alin.2 raportat la art. 108 alin.1 lit.a) pct. 4 din OUG nr. 195/2002, reținîndu-se că la data de 21.02.2015, locul Dn2 km14+00 a condus auto marca WV pe DN2 din direcția Urziceni catre Bucuresti cu nr._ cu viteza de 64 km/h in localitate depășind viteza legală cu peste 14 km fiind filmat si inregistrat cu aparatul radar Autovision montat pe autospeciala MAI34337..

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul verbal nu contine semnatura petentului existând mențiunea „ nu are mentiuni dar nu semnează procesul verbal”.

Instanța respinge excepția prescripției sancțiunii amenzii contravenționale invocată de petent, observând că procesul verbal a fost comunicat la data de 06.04.2015, cu respectarea termenului de 2 luni instituit de art. 14 din OG nr.2/2001 astfel cum a fost modificat.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.121 alin.1 și 2 din ROUG nr.195/2002 rep., conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 99 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.a) pct.4 din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amenda) și 2 puncte penalizare, ca sancțiune complementară.

In cauza de fata, din inregistrarea video depusa la dosar de catre intimata (f. 15) rezulta ca cele retinute in cuprinsul procesului-verbal de contraventie contestat corespund realitatii, petentul ruland cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, in data si ora retinuta prin procesul verbal, cu viteza de 64 km/h, la momentul 2453. Totodata, instanta constata ca aparatul radar cu care a fost inregistrata viteza autoturismului petentului este verificat metrologic, la dosarul cauzei fiind depus, buletinul de verificare metrologica nr._ din data de 19.02.2015, pentru aparatul radar Autovision ., iar agentul de politie C. A. a absolvit cursurile de instruire privind Metodolofia I.G.P.R. privind modul de utilizare si exploatare a echipamentului radar Autovision, conform procesului verbal de la dosar (fila 16,17).

Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate.

Referitor la sanctiunile aplicate petentului, instanta le apreciaza legale si proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, fiind dispusa amenda in minimul special prevazut de lege, pentru depasirea vitezei legale si pentru folosirea telefonului mobil in timpul conducerii, iar sanctiunea punctelor de penalizare este prevazuta de actul normativ incident in cauza. Totodata, instanta apreciaza ca ambele sanctiuni se justifica prin gradul de pericol social al faptei savarsite, tradus prin pericolul pe care incalcarea legii de catre petent il reprezinta fata de persoana acestuia si de siguranta rutiera.

Instanța consideră că fapta petentului, nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare, ci este consecința unei lipse vădite de interes a acestuia față de siguranța traficului și denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic.

Instanța apreciaza că acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale, in conditiile in care prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, fiind susceptibile de urmări grave și ireparabile, precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor corporale. Conducerea cu o viteză de deplasare mai mare decât cea admisă de lege pe un anumit sector de drum constituie prin ea însăși un pericol pentru siguranța celorlalți participanți la trafic.

Pentru aceste considerente, având în vedere că prezumția de legalitate și de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin proba contrară, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol al faptei savârșite, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2002, va respinge ca neîntemeiată plângerea petentului și va menține procesului verbal, ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul C. N., cu, domiciliul în Municipiul B., . C, ., în contradictoriu cu intimata I.P.J. I.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în, București, . nr.7 Sectorul 2, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal . nr._/21.02.2015, ca legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER

L. C. R. F. D.

Red. L.C.R/F.D.

4 ex. /12.11.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr.5128

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7047/2015. Judecătoria BUFTEA