Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 372/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 372/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 5809/94/2014
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.372
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DE LA 29.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul T. Ș..
La apelul nominal făcut in camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arată următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cererea legal timbrată(f.26);
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta .. a chemat în judecată pârâtul T. Ș. solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 787,48 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă și neachitate de pârâtă, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
În fapt, a arătat că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr.8051/21.08.2012 iar în baza acestui contract și în urma serviciilor prestate de reclamantă au fost emise facturi fiscale, care sunt deja scadente și neachitate de pârâtă. A precizat faptul că pârâta a fost notificată în vederea recuperării debitului, însă aceasta nu a dat curs notificării.
Cererea legal timbrată.(f.26).
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile 1028 alin.2 C..
În susținerea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.(f.8-27).
Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta invocă o creanță în valoare de 787,48 lei
În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a atașat facturi fiscale, însușite de către parata, prin semnătura si ștampila.
Instanța va avea în vedere ca existenta creanței rezultata din facturile fiscale se coroborează cu faptul ca parata nu a administrat nicio dovada in sensul achitării datoriei sau in sensul stingerii acestei . admis de lege.
P. urmare, se apreciază ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei, caracterul cert al creanței fiind dovedit.
F. de aceste considerente, instanța urmează a admite acțiunea, astfel ca va obliga parata sa plătească reclamantei suma de 787,48 lei.
In temeiul art.453 C.proc.civ., instanța va obliga parata la 50 lei cheltuieli de judecata, către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. S.R.L. cu sediul în Orașul Voluntari, ., Județul Ilfov în contradictoriu cu pârâtul T. Ș. cu domiciliul în Orașul Voluntari, ., ., Apartament 1, Județul Ilfov.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 787,48 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
C. A. F. G.
Red.jud.C.A..
Thn.red.gr.FG/5ex /
04.03.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 371/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|