Contestaţie la executare. Sentința nr. 6263/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6263/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 6263/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6263

Ședința publică de la 01.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. R.

GREFIER: R. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii T. C. și T. O. I., în contradictoriu cu intimata BCR S.A., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a amânat pronunțarea la data de 01.04.2015.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 15.05.2013, sub nr._, contestatorii T. C. și T. O. I. au chemat în judecată pe intimata S.C. BCR S.A, formulând contestație la executare împotriva executării silite a imobilelor imobilului situat în Otopeni, tarlaua 11, parcelele A230/11, 241/12, 218/12, 241/14, 243/15, L. 21, L. 22, L. 23, L. 1, judetul Ilfov, reprezentând:

-teren liber intravilan, in suprafață de 554 mp, situat în Otopeni, Ilfov, tarlaua 11, parcelele A230/11, 241/12, 218/13, 243/15, L. 21, identificat cadastral 3445/21, CF 4792;

-cota indiviză de 3.049% aferentă locului 21, echivalenta a 111,123 mp din terenul in suprafata de 3.645 mp, cu dedstinație drum de acces, identificat cu nr. Cadastral 3445&22, CF 4793;

-cota indiviză de 3.049% aferenta lotului 21, echivalenta a 10,670 mp din terenul in suprafata de 350 mp, statie de epurare, identificat cu nr. Cadastral 3445/23, CF 4794;

-cota indiviză de 3.049% aferenta lotului 21, schivalenta a 7,042 mp din terenul (lot 1) in suprafata de 231 mp gospodarie de ape, identificat cu nr Cadastral 3445/1, CF 4772, ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012 aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P., solicitând anularea publicației de vânzare imobiliară din data de 24.04.2013, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul, de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012, ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 24.04.2013, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată, încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P., precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatorii au arătat că intimata a acordat, contestatorului T. C., un credit punte în valoare de 1.550.000 euro pentru prin Contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare cu nr. 2/16.09.2008, scopul acestuia fiind „rambursare credit tip punte de la Volksbank în sumă de_ euro”.

Acesta mai arată că de comun acord cu intimata s-a stabilit în scris ca rambursarea creditului se va face într-o singură tranșă din vânzarea proprietăților aduse în garanție.

Față de împrejurarea că intimata a pretins și obținut în garanție bunuri în valoare de 208% din valoarea creditului acordat, contestatorul T. C. a solicitat ajutorul contestatoarei T. O. întrucât toate imobilele care au fost ipotecate sunt deținute în coproprietate cu aceasta.

Contestatorii mai arată că prin Publicația de Vânzare Imobiliară atacată, executorii judecătorești doresc să vândă imobilul executat la o valoare mult subevaluată și că raportul de evaluare pe care l-au întocmit este nul și greșit.

De asemenea, aceștia mai arată că, deși B. D. G., L. G. și M. P. anunță că acționează la cererea intimatei, în raportul de evaluare efectuat se menționează ca și creditor o altă entitate juridică, necunoscută contestatorilor, respectiv ..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. Noul Cod de procedură civilă.

Contestația la executare este legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 194 lei, conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997, în vigoare la data introducerii contestatiei.

Contestatorii formulează precizare a contestatiei la executare, la data de 22.07.2013 (fila 102) prin care solicită și anularea Publicației de Vânzare Imobiliară din data de 20.06.2013, primită de către aceștia prin poștă în data de 12.07.2013, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 20.06.2013, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată și încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P.; la data de 05.08.2013 (fila 124) prin care solicită și anularea Publicației de Vânzare Imobiliară din data de 29.07.2013, primită de către aceștia prin poștă în data de 31.07.2013, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 31.07.2013, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată și încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P.; la data de 27.09.2013 (fila 185) prin care solicită și anularea Publicației de Vânzare Imobiliară din data de 18.09.2013, primită de către aceștia prin poștă în data de 20.09.2013, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 31.07.2013, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată și încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P.; la data de 11.11.2013 (fila 197) prin care solicită și anularea Publicației de Vânzare Imobiliară din data de 11.11.2013, primită de către aceștia prin poștă în data de 12.11.2013, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 11.11.2013, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată și încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P.; la data de 14.01.2014 (fila 212) prin care solicită și anularea Publicației de Vânzare Imobiliară din data de 09.01.2014, primită de către aceștia prin poștă în data de 13.01.2014, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 09.01.2014, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată și încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P.; la data de 16.03.2014 (fila 227) prin care solicită și anularea Publicației de Vânzare Imobiliară din data de 05.03.2014, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 05.03.2014, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată și încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P.; la data de 28.11.2014 prin care solicită și anularea Publicației de Vânzare Imobiliară din data de 17.06.2014, primită de către aceștia prin poștă în data de 23.06.2013, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012, anularea oricărui act de executare emis sau dispus în cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 ce s-a efectuat și/sau se va efectua după data de 30.04.2013, data Publicației de Vânzare Imobiliară contestată și încetarea executării ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 789/2012, aflat în lucru la B. D. G., L. G. și M. P..

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar de către contestatori înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării a arătat că actele de executare sunt legal întocmite; raportul de evaluare a fost intocmit de un expert evaluator, terț în relația cu BCR, prețul imobilului s-a stabilit conform constatării de fapt a acestuia.

În drept, a invocat art. 702 Cod procedură civilă.

În susținerea întâmpinării a depus la dosar raportul de evaluare întocmit de expertul tehnic ing. C. A. A. (filele 123-183).

În cauză s-au încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică evaluatoare, fiind depus la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert S. C. L. (filele 236-256) și răspunsul la obiecțiuni (fila 298).

În cauză s-au depus actele de executare efectuate în dosarul nr. 789/2012 al B. D. G., L. G. și M. P..

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:

In cadrul dosarului de executare silită nr. 789/2012 al B. D. G., L. G. și M. P. s-a efectuat executarea silita asupra imobilului situat în Otopeni, tarlaua 11, parcelele A230/11, 241/12, 218/12, 241/14, 243/15, L. 21, L. 22, L. 23, L. 1, judetul Ilfov, reprezentând:

-teren liber intravilan, in suprafață de 554 mp, situat în Otopeni, Ilfov, tarlaua 11, parcelele A230/11, 241/12, 218/13, 243/15, L. 21, identificat cadastral 3445/21, CF 4792;

-cota indiviză de 3.049% aferentă locului 21, echivalenta a 111,123 mp din terenul in suprafata de 3.645 mp, cu dedstinație drum de acces, identificat cu nr. Cadastral 3445&22, CF 4793;

-cota indiviză de 3.049% aferenta lotului 21, echivalenta a 10,670 mp din terenul in suprafata de 350 mp, statie de epurare, identificat cu nr. Cadastral 3445/23, CF 4794;

-cota indiviză de 3.049% aferenta lotului 21, schivalenta a 7,042 mp din terenul (lot 1) in suprafata de 231 mp gospodarie de ape, identificat cu nr Cadastral 3445/1, CF 4772.

Obiectul contestatiei îl formează anularea publicației de vânzare imobiliară din data de 24.04.2013, emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 789/2012 si anularea publicatiilor de vanzare emise ulterior.

Analizand criticile contestatorilor cu privire la actele de executare contestate, respectiv cele care vizeaza raportul de expertiza efectuat in cadrul dosarului de executare de catre expert C. A. A. –filele 8-28 –vol I, instanta constata ca sunt intemeiate pentru urmatoarele motive:

Obiectul raportului de expertiza efectuat in cadrul dosarului de executare de catre expert C. A. A. l-a format imobilul teren liber intravilan situat in Otopeni, judetul Ilfov, tarlaua 11, parcelele A230/11, 241/12, 218/13, 243/15, L. 21, împreună cu cotele părți din drumul de acces, gospodărie apă și stație de epurare.

Valoarea de piață a terenului a fost stabilită de către expert la suma de 11.080 euro ; valoarea cotei parti din drum de 2.222 euro, valoarea cotei parti din statie epurare de 213 euro, valoare cotei parti din gos. apa de 141 euro, un total de 13.656 euro, valoare stabilită la nivelul lunii martie 2013, data efectuării raportului de expertiză.

Prețul stabilit de către expert pentru teren a fost de 69 euro/mp, rezultând o valoare a terenului de 74.727 EUR si a drumului de acces de 5.458 EUR. Expertul a avut in vedere la stabilirea valorii metoda comparațiilor de piață.

La solicitarea reclamantilor, s-a efectuat în prezenta cauza un raport de expertiza având același obiectiv, respectiv evaluarea terenului, expertul S. C. L., folosind aceeași metodă de evaluare, „abordarea prin piață „ fiind avută în vedere aceeași perioada –martie 2013.

Analizând cele 2 rapoarte de expertiza, instanța apreciază ca susținerile contestatorilor cu privire la subevaluarea terenului supus executării silite apar ca fiind întemeiate.

Astfel, instanța reține că expertul S. C. L. a stabilit, prin raportul de expertiză că valoarea de piață a lotului evaluat, rezultată din multiplicarea valorii unitare de 28 euro/m2 și suprafata totală a lotului de 682,84 m2 este de 19.100 euro, valoarea pe care instanța o apreciază ca fiind valoarea reală a terenului.

Avand in vedere diferenta de 5.444 euro dintre valoarea reala a terenului -19.100 euro- si valoarea retinuta in raportul de expertiza efectuat in cadrul procedurii de executare - 13.656 euro, instanta apreciaza ca se impune anularea raportului de expertiza efectuat in cadrul dosarului de executare de catre expert C. A. A., fata de consecintele efective pe care o valoare mult diminuata o are asupra situatiei debitorului sub aspectul prețului de pornire al licitatiei si posibilitatii creditorului urmaritor de a adjudeca imobilul in conditiile art 510 C.p.c., adica la un preț care nu poate fi mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat.

Sub aspectul cererii de încetare a executarii silite, instanța retine ca reclamanții nu au facut dovada vreunei cauze de incetare a executarii silite insesi demarate in baza titlului executoriu, ci numai vicii privind publicatia de vanzare emisa in data de 26.04.2013 cu privire la imobilul teren liber intravilan situat in Otopeni, judetul Ilfov, tarlaua 11, parcelele A230/11, 241/12, 218/13, 243/15, L. 21, împreună cu cotele părți din drumul de acces, gospodărie apă și stație de epurare, precum si implicit privind publicatiile de vanzare subsecvente, emise în data de 20.06.2013, 29.07.2013, 18.09.2013, 11.11.2013, 09.01.2014, 05.03.2014 și 17.06.2014 privind acelasi imobil.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanta apreciaza întemeiata, în parte, contestatia la executare urmand, ca în temeiul art. 404 alin.1 Cod procedură civilă, a dispune anularea publicația de vânzare imobiliara din data de 24.04.2013 si actele subsecvente acesteia întocmite în dosarul de executare nr. 789/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P..

Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Avand in vedere ca intimata a cazut in pretentii prin admiterea contestatiei la executare, instanta va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 1199 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care 194 lei, reprezentând taxă judiciar de timbru (fila 5) și 1000 lei, reprezentând onorariu expert ( fila 180).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatorii T. C., cu domiciliul in sector 1 București, .. 32, .. 1, . și T. O. I. cu domiciliul in sector 1, București, . - 70, ., în contradictoriu cu intimata S.C. BCR S.A.,cu sediul in sector 3, București, .. 5.

Anulează publicația de vânzare imobiliara din data de 24.04.2013 si actele subsecvente acesteia întocmite în dosarul de executare nr. 789/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P..

Obliga intimata la plata sumei de 1199 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 01.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. R. R. U.

Red/Dact

L.C.R./R.U.

5 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6263/2015. Judecătoria BUFTEA