Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1924/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1924/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 2969/94/2014

JUDECATORIA B.

Dosar nr._

Sentința civilă nr.1924

Ședința camerei de consiliu din data de 01.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul . și pe pârâtul Z. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința cametei de consiliu din data de 30.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.04.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 28.03.2014 sub nr._, reclamanta . a chemat in judecata pe pârâtul Z. E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 596,05 lei reprezentând contravaloarea facturii referința nr._/31.12.2013, obligarea la plata sumei de 12,52 lei reprezentând contravaloarea facturii referința nr._/31.01.2014,precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca între părți a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr._ în rețeaua de stații R. D., având ca obiect comercializarea de carburanți și produse în stații si în baza căruia s-au obligat sa vândă debitorului carburanți si produse in Stații, in schimbul achitării contravalorii acestora. S-a arătat ca debitorul nu a achitat contravaloarea acestora conform clauzelor contractuale.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 si urm C..

Cerere legal timbrata, potrivit OUG 80/2013.

In susținerea cererii creditoarea a depus la dosar înscrisuri(filele 8-18)

Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri.

Analizând cauza instanța reține că:

Potrivit art. 1.025 C.pr.civ. procedura cu privire la cereri de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Dispozițiile speciale se completează cu elemente procedurale și substanțiale din materia acțiunii în pretenții.

Între reclamantă, în calitate de vânzător, și pârât, în calitate de cumpărător, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare în rețeaua de stații R. D., având ca obiect comercializarea de carburanți și produse în stații.

În baza acestui contract creditoarea și-a executat obligațiile și a emis factura fiscală nr._/31.12.2013 în valoare de 596,05 lei și factura fiscală nr._/31.01.2014 în valoare de 12,52 lei reprezentând penalități de întârziere.

În acest sens reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, având ca obiect plata prețului produsului livrat, cu facturile fiscale emise în baza contractului semnat de pârât, în vreme ce acesta nu a probat îndeplinirea propriei obligații, respectiv plata sumei pretinse de reclamantă cu titlu de preț al produsului cumpărat.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de creditoare, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile necesare admiterii cererii.

Suma de 596,05 lei, contravaloare servicii livrate, reprezintă o creantă certă, lichidă și exigibilă, in sensul art. 662 C.pr.civ, având în vedere că atât existența, cât și întinderea ei rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, coroborate cu dispozițiile contractuale asumate în mod expres de debitoare, iar termenul stabilit pentru plată, 10 zile de la emiterea facturii, menționat în cuprinsul contractului, a expirat anterior sesizării instanței.

Din aceste considerente, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 596,05 lei, reprezentând debit neachitat.

În ceea ce privește penalitățile contractuale, constând în daune-interese moratorii, instanța reține că părțile au prevăzut la art. 3 pct.4 din contract o clauză penală, potrivit căreia, pentru neachitarea facturii la termen, se percep majorări de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate pentru suma exigibilă și neachitată. Scadența obligației de plată a fiecărei facturi se calculează prin raportare la art. 3 pct. 3 din contract care stabilește că plata facturii de face în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia.

Astfel, în baza acestor dispoziții contractuale au fost calculate penalități de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 12,52 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței facturii fiscale până la data de 31.01.2014, conform facturii fiscale depusă la fila 15 din dosar.

Analizând această creanță, instanța constată caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia conform disp. art. 662 C.pr.civ. deoarece existența acesteia rezultă din contractul asumat de pârât prin semnătură, având un cuantum determinabil prin aplicarea clauzelor contractuale și fiind o creanță exigibilă prin raportare la data efectuării calculului de către reclamantă.

În baza art. 453 C.proc.civ., instanta, constatând culpa procesuală a pârâtului, îl va obliga să plătească reclmantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta . cu sediul in București, P-ța Presei Libere nr.3-5 City Gate Northern Tower Building, etaj 2, sector 1 in contradictoriu cu pârâtul Z. E., domiciliat in ., ., judet Ilfov.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 596,05 lei, reprezentând debit principal.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 12,52 lei.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.04.2015.

P., Grefier,

Red: Jud.FAL/ tehnored CL

16.04.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1924/2015. Judecătoria BUFTEA