Contestaţie la executare. Sentința nr. 4813/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4813/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 4813/2015

DOSAR NR._ SECTIA C.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

-

SENTINTA C. NR. 4813/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 IULIE 2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE E.-M. I.

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii, G. E., G. H. și pe intimații B. SA, ., intimatul, C. V., intimata, S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 23.06.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.06.2015, apoi la data de 08.07.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.04.2015, contestatorii G. E. și G. H., în contradictoriu cu intimații B. SA, ., intimatul, C. V., intimata, S. C. Profesională De Executori Judecătorești D., C. Și Asociații, au formulat contestație la executare împotriva publicației de vânzare emisă la 23.02.2015 de către S. C. Profesională de Executori Judecătorești D., C. și Asociații în dosarule xecuțional nr 1860/2012.

În motivarea cererii, contestatorii arată că la data de 25.09.2009, între creditoarea B. SA și R. C. SRL a intervenit un contract de credit, garantat printre altele cu Biletul la Ordin BPOS3AA0157070 emis la 29.05.2009 de către R. C. SRL la ordinul B. Post SA, scadent la data de 14.08.2012, în sumă de 34.659,61 euro, avalizat de contestatori și de intimatul C. V..

Totodată a fost constituită ipotecă asupra unui imobil, evaluat la suma de 142.000 euro.

La data de 23.02.2015, a fost emisă de către B. Lex, publicația de vânzare a imobilului situat în sat D., . nr 117, ., cimpus din teren intravilan de 1000 mp și construcția edificată pe acesta, imobil ce aparține contestatorilor.

Mai precizează că, în mod abuziv imobilul a fost evaluat de către SCPEJ D., C. Și Asociații la suma de 411.142 lei, sumă de aproximativ 3 ori mai mică decât suma la care se poate vinde imobilul. La baza stabilirii prețului stă raportul de evaluare nr CMPT 47/2014 E. din 22.12.2014, întocmit de evaluator C. Patrancus T., raport pe care îl consideră lovit de nulitate, expertiza fiind efectuată fără înștiițarea prealabilă a acestora.

Totodată au solicitat suspendarea provizorie a executării silite.

În cauză, la data de 24.04.2015, a fost depus dosarul execuțional nr 1860/2012 aflat pe rolul SCPEJ D., C. Și Asociații. (f. 18-483)

Contestatorii au formulat cerere de ajutor public judiciar cu privire la ambele taxe de timbru, stabilite de instanță în sarcina acestora – 50 lei pentru cererea de suspendare și 1000 lei, pentru contestația la executare, precum și pentru cauțiunea stabilită, aferent cererii de suspendare.

Prin Încheierea din 28.04.2015, a fost respinsă cererea de ajutor public formulată de contestatori pentru taxa de timbru, ca neîntemeiată, precum și cererea de ajutor public judiciar formulată de aceștia cu privire la cauțiune, ca inadmisibilă. (f. 523-525)

Contestatorii au achitat taxa de timbru, în cuantum total de 1050 lei, cu chitanța Cseria BCIT nr_ din 25.05.2015, fila 530

Intimații, legal citați nu au depus întâmpinare.

La termenul din 23.06.2015, instanța a constatat că pe cerere de suspendare nu s-a achitata cauțiunea și retine cauza în pronunțare pe admisibilitatea cererii de suspendare; retine cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a B., pe excepția tardivității și în subsidiar, în măsura în care s-ar respinge excepțiile invocate, pe fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, raportat la dispozițiile art 403 alin 1 Cod proc civ, instanța reține că depunerea cauțiunii este o condiție de admisibilitate, în ceea ce privește analizarea acesteia, iar contestatorii nu au înțeles să îndeplinească această obligație legală, prin urmare, urmează a respinge cererea de suspendare a executării silite, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SCPEJ D., C. și Asociații, invocată din oficiu, instanța constată că executorul judecătoresc „în cadrul executării silite, ca și în cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii și, în consecință, nu are calitatea de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calități a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă, atunci când se face contestație la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege” ( Decizia Curții Constituționale nr. 162/22 aprilie 2003).

Prin urmare, executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă, față de obiectul prezentei cauze, și, deci, excepția invocată va fi admisă, instanța urmând a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu S. C. Profesională se Executori Judecătorești D., C. Și Asociații, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executarea silită, invocată din oficiu.

Având în vedere prevederile art.137 alin.1 C. potrivit cărora instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și apoi asupra celor de fond, precum și necesitatea stabilirii respectării termenului de formulare a acțiunii întrucât neexercitarea acesteia în termenul legal atrage decăderea și, pe cale de consecință, dispariția cadrului procesual de valorificare a dreptului pretins, instanța va analiza cu prioritate excepția tardivității.

Prin acțiunea introdusă s-a formulat contestație la executare în temeiul art.399 alin.1 și 3 C. solicitând instanței anularea publicației de vânzare emisă la 23.02.2015 de către S. C. Profesională se Executori Judecătorești D., C. Și Asociații motivat de împrejurarea că prețul stabilit este de aproximativ trei ori mai mic decât cel la care urmează a se vinde imobilul.

Rezultă că acțiunea contestatoarei are ca obiect contestație la executarea însăși care, potrivit art.401 alin.1 lit.c C. se formulează în termen de 15 zile de la data la care debitorul a primit somația ori de la data la care a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

Potrivit publicației de vânzare nr 1860/23.02.2015, instanța reține că un exemplar al acesteia a fost comunicat în original contestatorilor, acesta primindu-l sub semnătură. (filele 80-82)

Față de aceste considerente rezultă că cererea a fost depusă tardiv, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, termen care este unul de decădere, ultima zi în care aceasta putea formula contestația în termen, fiind 11.03.2015, or contestatorii au depus personal contestația la registratura Judecătoriei B., la data de 03.04.2015 (în acord cu prevederile art. 101 Codul de procedură civilă).

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța, în temeiul art. 401 alin. 1 lit.c C., urmează a admite excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la anularea publicației de vânzare emisă la 23.02.2015, invocată din oficiu și va respinge contestația la executare asupra acesteia, ca tardivă.

În ceea ce privește cererea completatoare depusă la termenul din 23.06.2015, prin care solicită „constatarea nulității biletului la ordn BPOS3AA0157070 emis la data de 29.05.2009, de către R. C. SRL, la ordinul B. Post SA, pentru lipsa condițiilor legale de valabilitate”, instanța reține că executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea din 21.02.2013, pronunțată în cauza ce a format obiectul dosarului nr_, aflat pe rolul Judecătoriei B.. (f. 418)

La data de 4 martie 2013, au fost emise somațiile către contestatori, acestea fiind comunicate la data de 07.03.2013. (filele 406-409-pentru contestatoarea G. E., respectiv filele 410-413, pentru contestatorul G. H.)

Faptul că, pe calea contestației la executare contestatorii pot cere și anularea titlului ce stă la baza executării, nu afectează termenul de formulare al contestației, acesta fiind 15 zile de la primirea somației sau de la data efectuării primului act de executare, în condițiile art 400 alin 1 lit c C..

Prin urmare, și acest capăt de cerere este formulată în afara termenului legal de 15 zile, potrivit normelor legale mai sus citate, ultima zi în care contestatorii putea formula contestație la executare împotriva titlului executoriu a fost 24.03.2013, or aceștia au înțeles să introducă acțiunea la data e 23.06.2015, cu mult peste termenul legal.

Instanta, raportat la petitul actiunii civile de fata si la motivele de fapt si de drept ale acesteia, constata ca, in esenta, se contesta executarea silita insasi, fiind incidente, in speta, dispozitiile art.401 alin.1 lit.c C.proc.civ.

Față de toate aceste motive, instanța va admite excepția tardivității formulării contestației la executarea silită, invocată din oficiu și va respinge contestația la executare silită, ca tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a SCPEJ D., C. și Asociații, invocată din oficiu.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. ȘI ASOCIAȚII cu sediul în sector 5, București, .-22, ., mezanin, Cod postal_, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Admite excepția tardivității formulării contestației la executarea silită, invocată din oficiu.

Respinge contestația la executare silită, formulata de contestatorii, G. E. dom. în sector 1, București, ., Cod postal_, G. H. dom. în sector 1, București, ., Cod postal_, în contradictoriu cu intimații B. SA cu sediul în sector 2, București, .. 6A, Cod postal_, . cu sediul în ., ., nr. 117, Cod postal_, J. ILFOV, intimatul, C. V. dom. în sector 1, București, Int. Ezareni, nr. 4A, Cod postal_, ca tardiv introdusă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi 08.07.2015.

P., GREFIER,

I. E. MihaelaAlexe E.

Red. I.E.M./E.A. / 8 ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4813/2015. Judecătoria BUFTEA