Contestaţie la executare. Sentința nr. 3941/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3941/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 3941/2015

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3941

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 11 IUNIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii G. E., G. H., . și pe intimata B. T. SUCURSALA BUCUREȘTI LIPSCANI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă contestatoarea G. E. personal, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează faptul că procesul a fost suspendat la data de 12.06.2014 în baza art. 155 ind. 1 C.proc.civ., după care:

Instanța procedează la legitimarea contestatoarei, aceasta fiind identificată cu C.I. . nr._.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cauzei și acordă cuvântul pe această excepție.

Contestatoarea depune dovada achitării onorariului majorat de 400 lei și a onorariului de expert în cuantum de 800 lei. Totodată, solicită instanței efectuarea expertizelor.

Instanța retine cauza în pronunțare pe excepția perimării cauzei.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.06.2014, când cauza a fost suspendată în baza art. 155 ind. 1 C.proc.civ., pentru faptul că reclamanții-contestatori nu au făcut dovada achitării onorariului de expert majorat în cuantum de 400 lei, pentru raportul de expertiză specialitatea topografie, și nici dovada achitării onorariului de expert în cuantum de 800 lei pentru expertiza construcții, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, din vina părților.

Potrivit art. 248 alin. 3 C.proc.civ., în materie comercială, termenul de perimare este de 6 luni.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare timp de șase luni, iar, potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, fiind un raport juridic comercial, instanța, în baza art. 248 alin. 3 Cod. pr. civilă și art. 252 cod. pr. civilă, urmează a constata stinsă acțiunea prin perimare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii invocată de instanță.

Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorii G. E., G. H., ., cu domiciliul ales la S.C.A. B. U. și Asociații în sector 4, București, ., ., . intimata B. T. SUCURSALA BUCUREȘTI LIPSCANI, cu sediul în sector 3, București, ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Pentru grefier aflat în C.O.,

semnează Grefier Șef

Red./Tehnored. B.A.L./6 ex./06.07.2015

Comunicat părților azi, 4 ex, ………… 2015, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3941/2015. Judecătoria BUFTEA