Contestaţie la executare. Sentința nr. 5961/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5961/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 2270/94/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA-SECȚIA CIVILĂ
JUDEȚUL ILFOV
SENTINȚA CIVILĂ NR.5961
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE – L. C. R.
GREFIER – G. G. M.
Pe rol se află soluționarea cererii formulata de contestatorul . , în contradictoriu cu intimata CNADNR DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 18.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015, dispunând următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 06.03.2015 sub nr. de dosar_, contestatoarea . a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata CNADNR DRDP BUCURESTI solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea executării silite și a a tuturor formelor de executare promovate de creditoare prin intermediul B. Alisei și ., în temeiul titlurilor executorii constatând în procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/28.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/07.11.2011, nr._/14.11.2011, nr._/28.11.2011.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, la data de 25.09.2014, pe adresa de e-mail al petentei a fost comunicat de către intimată un desfășurător al unor procese verbale ce ar fi fost emise în perioada 27.04.2011 – 26.01.2014 cât și copia scanată a proceselor de constatare a convenției inserate în cuprinsul adresei anterior amintite.
Ca urmare a acestui fapt, contestatoarea a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale comunicate de către intimată, înregistrată la Judecătoria B. în dosarul nr._/94/2014, având ca obiect, plângere contravențională.
Cu privire la procesele verbale de contravenție ., numerele nr._/07.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/28.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/07.11.2011, nr._/14.11.2011, nr._/28.11.2011, petenta a invocat prescripția executării sancțiunii contravenționale având în vedere faptul că, acestea nu au fost emise în perioada 27.04._11, și comunicate petentei în formă electronică la data de 25.09.2014, deci cu mult în afara termenului de o lună prevăzut de art. 14 din OG2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor ori ale art.9 alin.3 din OG 15/2002, privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri naționale din România.
Astfel că, prin Hotărârea nr. 325/2014 din data de 28.01.2015, pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._/94/2014, instanța de judecată a admis in parte plângerea contravențională a petentei ., în sensul că, a admis excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale aplicate societății prin procesele verbale mai sus amintite.
Ulterior, petentei i s-a adus la cunoștință de către Biroul de Executori >Judecătorești Asociați Alisei și G., prin Înștiințarea din data de 20.02.2015, prion care i s-a comunicat faptul că, s-a declanșat urmărirea silită împotriva sa, în baza Titlurilor executorii – procesele verbale de contravenție menționate mai sus.
În drept, cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.711-719 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus înscrisuri (f. 7-14).
Contestația este legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 65,91 lei și 28,76 lei.
La data de 16.07.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că, contestația la executare a rămas fără obiect.
În motivare s-a arătat că a formulat o cerere de renuntare la executarea silită a debitorului, solicitând închiderea dosarului de executare, iar pe cale de consecință, cererea contestatoarei privind anularea executării silite a rămas fără obiect.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus înscrisuri.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de executare silită nr. 2853/AD/2014 în copie conformă cu originalul, aflat pe rolul B. Alisei și ..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea de executare silită formulată la data de 29.08.2014 de către intimata-creditoare CNADNR SA și înregistrată pe rolul executorului judecătoresc la data de 15.09.2014, s-a solicitat începerea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de procesele verbale de contravenție . nr._/07.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/28.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/07.11.2011, nr._/14.11.2011, nr._/28.11.2011 pentru suma de 196 euro cu titlu de tarif de despăgubire împotriva debitorului-contestator ., fiind format dosarul de executare silită nr. 2853 pe rolul B. Alisei și . (f.57-85).
Prin încheierea nr.5235 din data de 23.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/94/2014 a fost încuviințată executarea silită în baza titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de contravenție . nr._/07.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/28.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/07.11.2011, nr._/14.11.2011, nr._/28.11.2011 pentru tariful de despăgubire împotriva debitorului-contestator . (f. 75).
Prin încheierea din data de 23.10.2014 (f. 77), executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 541,81 lei.
Prin încheierea pronunțată la data de 15.07.2015 executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite pornite la cererea creditoarei CNADNR SA în dosarul de executare nr.2853/AD/2014, întrucât creditoarea a renunțat la executarea silită, ca urmare a sentinței civile nr.325 din data de 28.01.2015 Judecătoriei B., prin care s-a admis excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale aplicate și s-a dispus restituirea titlurilor executoprii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravențiilor . nr._/07.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/28.11.2011, nr._/21.11.2011, nr._/07.11.2011, nr._/14.11.2011, nr._/28.11.2011 (fila 82).
Instanța constată că, creditoarea a renunțat la executarea silită pornită împotriva debitoarei, executorul judecătoresc dispunând prin încheiere încetarea executării silite și restituirea titlurilor executorii și că nu s-a executat silită creanța cuprinsă în titlurile executorii, astfel încât contestația la executare a rămas fără obiect.
Față de toate aceste considerente urmează să respinge contestația la executare formulată, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatorul . , cu domiciliul în sector 1, București, BLD.I. M., nr. 315, ., . cu intimatul CNADNR DRDP BUCURESTI, J40/552/15.01.2014, C.:RO_, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, ca rămasă fără obiect.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
L. C. R. G. G. M.
Red.RLC/GGM/4 ex./30.09.2015
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5375/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6004/2015.... → |
---|