Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3896/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3896/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 3896/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3896

Ședința publică de la 11.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. TĂȘCAN

Grefier R. U.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor . - ÎN INSOLVENȚĂ, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL și pe debitor ., PRIN REPREZENTANT, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 27.05.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11.06.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.10.2013 sub nr._ creditoarea . - ÎN INSOLVENȚĂ, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL în contradictoriu cu debitoarea ., PRIN REPREZENTANT a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care va pronunța să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de_,95 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute și actualizarea debitului în raport cu rata inflației la data plății efective; obligarea la plata sumei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, creditoarea a arătat că a derulat raporturi comerciale cu debitoarea, având ca obiect vânzarea cumpărarea unor produse comercializate de creditoare.

A mai arătat că în temeiul acestor relații comerciale, au fost vândute produse conform facturilor fiscale anexate cererii de chemare în judecată, în cuantum total de_,95 lei, creanță pe care debitoarea avea obligația de a o achita.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 - 1024 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, debitoarea a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri, aflate la filele 6-25.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru conform disp. art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.1013 alin.(1) NCPC, procedura ordonanței de plată se aplică numai creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prevede că este certă creanța "a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu".

Cu privire la caracterul lichid al creanței, art. 662 alin. 3 codul de procedură civilă prevede că o creanță "este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlu executoriu conține elemente care permit stabilirea lui".

În privința exigibilității creanței, o creanță este exigibilă sau scadentă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condițiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului.

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține următoarea stare de fapt:

Între creditoarea . – in insolvență (prin administrator judiciar Prime Insolv Practice SPRL) și debitoarea . s-au derulat raporturi comerciale constând în vânzarea-cumpărarea unor bunuri de consum, în perioada 22.02.2012 – 16.06.2012, in temeiul cărora s-au emis facturi fiscale (f.9-20) acceptate de debitoare în mod expres la plată, prin semnătură si stampilă.

Facturile depuse la dosar constituie înscrisuri sub semnătura privată prin care se constată executarea unor operațiuni comerciale si probează existența unui contract comercial consensual, pentru care părțile nu au întocmit un instrumentum.

Astfel, facturile invocate de către creditoare în susținerea pretențiilor, care au fost însușite de către debitoare, dovedesc raporturile juridice existente între părți, și, pe cale de consecință, asumarea de către debitoare a obligației de a plăti sumele evidențiate în facturi.

Față de dispozițiile art. 662 NCPC (alin. 2, 3 și 4) rezultă că . – in insolvență (prin administrator judiciar Prime Insolv Practice SPRL) deține împotriva debitoarei . o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv suma de_,95 lei, reprezentând diferența de preț pentru produsele de consum livrate de creditoare.

Creditoarea a făcut dovada îndeplinirii cerinței art. 1014 NCPC.

Față de cele expuse, cererea de chemare in judecată, astfel cum fost formulată, este întemeiată, urmând a fi admisă.

Potrivit art. 1017 alin. (1) C.p.c., dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.

Data la care obligația de plată a devenit exigibilă este prevăzută in cuprinsul fiecărei facturi fiscale (f.9-20).

În temeiul art. 1021 NCPC, instanța urmează a admite ordonanța de plată pentru suma de_,95 lei reprezentând contravaloare produse neachitate, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată, pentru fiecare factură in parte, de la data la care obligația a devenit exigibilă.

În temeiul art. 453 NCPC instanța va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 de lei reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de creditoarea . - ÎN INSOLVENȚĂ, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL- București, cu sediul ales la S.C.P.A " M. și Asociații", cu punct de lucru în București, ., parter, sector 3

Obligă debitoarea .- Voluntari, ., camera nr. 4, ., ., Cod postal_, să achite creditoarei în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, suma de_,95 lei, reprezentând contravaloare bunuri, suma la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu data scadentei fiecărei facturi, până la achitarea efectivă.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. TĂȘCAN

Pentru grefier U. R. transferat la altă instanță semnează grefier șef secție civilă N. D.

Red.jud.A.T/gref.RU/4ex/2.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3896/2015. Judecătoria BUFTEA